SUNTETI AICI
ACASA > Competitii echipe > Fed Cup România – Elveția: Ce au declarat Simona Halep, Irina Begu și Florin Segărceanu după prima zi. Emoții pentru Simona

Fed Cup România – Elveția: Ce au declarat Simona Halep, Irina Begu și Florin Segărceanu după prima zi. Emoții pentru Simona

simona halep joc

La finalul primei zile din confruntarea România – Elveția toată lumea era, desigur, fericită. Nici nu avea cum să nu fie, când echipa noastră conduce cu 2-0 și calificarea în Grupa Mondială 1 e atât de aproape. Iată ce au declarat la conferințele de presă Simona Halep, Irina Begu și Florin Segărceanu.




Simona Halep: “Sunt bucuroasă că am reuşit să câştig acest prim meci. De fiecare dată e greu la FedCup, dar astăzi a fost ceva deosebit, o ceremonie deosebită. Am fost foarte impresionată şi contractată de emoţie şi am suferit o contractură la picior în ghemul doi. Dar o să mă recuperez şi o să joc mâine. Nu se pune problema să nu fiu mâine în teren. Vine din interior cât de mult îţi doreşti să termini un meci, dar astăzi nu a contat durerea. Toţi m-au ajutat astăzi să câştig, dar mai ales publicul”, a spus Halep.

Simona Halep: “Am declarat şi pe teren, după meci, că a fost de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne, din cauza emoţiilor. Când am emoţii nu pot să mănânc, am dureri şi arsuri la stomac, iar corpul meu e contractat. Ceremonia a fost specială, a fost în premieră, dar m-a impresionat foarte mult că după ce am fost prezentată în echipă toată lumea a început să strige: ”Simona”. Faptul că atât de mulţi oameni şi-au dat interesul să creeze coregrafia şi mi-au scandat numele şi au pus multă energie mă face să apreciez şi m-a emoţionat”.




CITEȘTE ȘI: Cronica primei zile a confruntării România – Elveția, din Fed Cup

Irina Begu: “Sunt foarte fericită, mă bucur că e 2-0. A fost un meci greu, emoţional, iar emoţiile au fost o presiune în plus. Domnul Segărceanu m-a ales şi îmi doream mult să câştig. Am avut o tactică bine stabilită şi m-am concentrat pe ce am avut de făcut, dar emoţional a fost foarte greu după ceremonie. Cea mai grea zi e prima, dar a trecut, iar a doua zi eşti mai relaxată”.

Irina Begu: “Cred că mai multe discuţii şi presiune a făcut presa. Domnul Segărceanu a considerat că am un joc mai variat şi ţin mingea mai mult în teren. Între noi nu a fost o ceartă. Poate e normal ca Sorana să fie supărată, dar dacă ţineţi minte, când am jucat cu Belgia eu eram numărul unu, iar Monica Niculescu a intrat în locul meu. Eu nu am fost supărată atunci”.

Florin Segărceanu:Dacă vom câştiga 3-0, regulamentul prevede să jucăm doar meciul de dublu, astfel încât dacă învingem în prima partidă de duminică şi vom avea 3-0 vom încerca să le introducem în joc pe celelalte două jucătoare, Cîrstea şi Buzărnescu”.




Florin Segărceanu: “Conducem cu 2-0, lucrurile au mers bine pentru noi, dar aş spune că puţin diferit faţă de ce aşteptam. De exemplu speram ca Simona să câştige mai uşor. Şi s-a dovedit ce se întâmplă când sunt emoţii. O felicit pe Irina, a jucat un meci foarte bun, deşi mă aştetpam ca al ei să fie mai greu, însă s-a mobilizat exemplar şi a învins-o pe Bacsinszky cu armele ei. E un rezultat foarte bun şi îmi place să luăm totul pas cu pas. Ne dorim victoria şi să începem anul următor în primele opt echipe”.

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close