SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Roland Garros 2018: Cu cine vor juca în primul tur Serena Williams, Garbine Muguruza sau Caroline Wozniacki

Roland Garros 2018: Cu cine vor juca în primul tur Serena Williams, Garbine Muguruza sau Caroline Wozniacki

Jucatoarea americana de tenis Serena Williams a inceput antrenamentele pe zgura de la Roland Garros

La Roland Garros a avut loc tragerea la sorți a meciurilor tabloului principal feminin. În continuare puteți vedea cu cine vor juca în primul tur câteva dintre adversarele principale ale Simonei Halep: Serena Williams, Jelena Ostapenko, Caroline Wozniacki, Elina Svitolina sau Garbine Muguruza.




Dacă despre românce și adversarele lor ați aflat deja ce au decis sorții (AICI puteți revedea tragerea la sorți pentru românce) , iată în continuare cu cine vor juca alte nume importante ale tenisului feminin.

Serena Williams, aflată la prima participare pe un tabloul principal al unui turneu de Grand Slam de la victoria de anul trecut de la Australian Open, va juca în primul tur de la Roland Garros contra cehoaicei Krystina Pliskova. Serena Williams a fost protagonista unei întregi dezbateri după ce nu a fost desemnată cap de serie la turneului francez.

Maria Sharapova și Serena Williams ar putea fi adversare la Roland Garros

Maria Sharapova, aflată pentru prima dată pe lista capilor de serie la un Grand Slam după expirarea suspendării pentru dopaj, va juca în primul tur contra unde adversare care va veni din calificări. Poate chiar Irina Bara sau Alexandra Dulgheru, care au ajuns azi în turul decisiv al calificărilor de la Roland Garros.

Interesant este că Maria Sharapova și Serena Williams se află pe același sfert de tablou, așa că ar putea fi adversare în turul al treilea al turneului francez.



Cu cine vor juca Garbine Muguruza și Karolina Pliskova la Roland Garros

Alte două adversare aflate pe aceeași jumătate de tablou cu Simona Halep sunt Garbine Muguruza și Karolina Pliskova. Muguruza va juca în primul tur cu o adversară mereu periculoasă, rusoaica Svetlana Kuznetsova. Karolina Pliskova mai are de așteptat numele adversarei, căci aceasta urmează să vină din calificări.

Cu cine vor juca Elina Svitolina, Jelena Ostapenko și Caroline Wozniacki la Roland Garros

Jelena Ostapenko si Rafael Nadal sunt detinatorii titlurilor de simplu la Roland Garros. Ei au participat la tragerea la sorti a meciurilor de pe tabloul principal
Jelena Ostapenko si Rafael Nadal au participat, in calitate de detinatori ai titlurilor, la tragerea la sorti de la Roland Garros

Pe jumătatea inferioară a tabloului găsit trei dintre cele mai puternice contracandidate la titlul de la Roland Garros pentru Simona Halep. Deținătoarea trofeului, Jelena Ostapenko, va debuta la actuala ediție a competiției contra ucrainencei Kateryna Kozlova.

Elina Svitolina, unde dintre cele mai în formă jucătoare pe zgură în acest sezon, campiona de la Roma, va juca în primul tur împotriva australiencei Ajla Tomljanovic.

Desemnată cap de serie numărul 2, Caroline Wozniacki va juca în primul tur contra americancei Danielle Collins.




Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close