SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Mihaela Buzărnescu, a 380-a milionară din tenis! Iată la ce sumă ajunge după turneul de la Birmingham

Mihaela Buzărnescu, a 380-a milionară din tenis! Iată la ce sumă ajunge după turneul de la Birmingham

Mihaela Buzarnescu, dupa incă o victorie

Mihaela Buzărnescu a devenit a 380-a milionară din tenis, așa că nu va uita niciodată turneul WTA Birmingham 2018. Nu doar datorită performanțelor sportive, ci și a faptului că a trecut de o foarte importantă barieră psihologică a câștigurilor.




Cu cei 46.345 de dolari asigurați prin calificarea în semifinalele de la WTA Birmingham 2018, Mihaela Buzărnescu a trecut granița milionului de dolari obținut doar din câștigurile de la turnee. Înaintea competiției britanice, românca avea în cont 958.637 de dolari, astfel că, adunând și suma de care e sigură indiferent de rezultatul partidei de după-amiază, cu Petra Kvitova, din semifinalele de la Birmingham, va trece de milionul de dolari. AICI aflați la ce oră va avea loc meciul.

Suma exactă ar fi 1.004.982 dolari, dar ea poate crește dacă Mihaela va juca finala sau va cuceri trofeul.




Embed from Getty Images

Mihaela Buzărnescu, a 380-a milionară din tenis. Câte sunt românce?

Dacă sunteți curioși să aflați câte jucătoare de tenis au obținut un milion de dolari din premii, aflați că Mihaela Buzărnescu este abia a 380-a care reușește acest lucru din toată istoria, ceea ce demonstrează încă o dată cât e de greu să faci acest pas. Nouă dintre acestea sunt românce.

Sigur, Mihaela este deocamdată milionară doar pe hârtie, pentru că toate câștigurile sunt brute, fiind apoi impozitate conform legislației din fiecare țară. Dar oricum, tot e o sumă impresionantă, adică nu cred că e cineva dintre cititori care nu și-ar dori să aibă acest milion la care să i se aplice impozite.



Mihaela Buzărnescu, a 380-a milionară din tenis. Majoritatea banilor i-a câștigat în 2018

Mihaela Buzărnescu a devenit cea de-a 380-a milionară din tenisul feminin după o jumătate de an fantastică în 2018. Ea a obținut în acest an două treimi din suma totală câștigată în carieră. Concret, adunând și banii pe care îi are asigurați de la Birmingham, ea a ajuns în 2018 la suma de 628.165 de dolari! Și suma poate crește.

One thought on “Mihaela Buzărnescu, a 380-a milionară din tenis! Iată la ce sumă ajunge după turneul de la Birmingham

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close