SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Dulgheru > Premieră românească: vom avea 8 jucătoare pe tabloul principal de la Wimbledon 2018! Gabriela Ruse şi Alexandra Dulgheru au trecut de calificări

Premieră românească: vom avea 8 jucătoare pe tabloul principal de la Wimbledon 2018! Gabriela Ruse şi Alexandra Dulgheru au trecut de calificări

gabriela ruse s-a calificat pe tabloul principal la Wimbledon

Pentru prima dată în istorie, România va avea opt jucătoare pe tabloul principal de la Wimbledon! Celor şase direct acceptate li s-au adăugat joi Gabriela Ruse şi Alexandra Dulgheru, care au venit din calificări.




În ultimul tur al calificărilor de la Wimbledon 2018, Gabriela Ruse a învins-o cu scorul de 6-0, 7-5 pe austriaca Barbara Haas. În vârstă de 20 de ani, Ruse va juca pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Ea este fostă semifinalistă a întrecerii junioarelor din 2014.

Alexandra Dulgheru a învins-o în ultimul tur al calificărilor de la Wimbledon pe slovena Tamara Zidansek. Dulgheru s-a impus graţie experienţei, cu scorul de 5-7, 7-6, 6-0, în două ore şi 28 de minute şi va reveni pe tabloul principal de la Wimbledon după trei ani.

Direct acceptate pe tabloul principal de la Wimbledon sunt Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Ana Bogdan. Simona va fi cap de serie numărul 1, iar Buzărnescu favorită 28.




Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close