Surpriză în finala turneului ATP Halle 2018! Elveţianul Roger Federer a fost învins de Borna Coric şi astfel avem de luni un nou lider mondial: Rafael Nadal.
Roger Federer a fost învins surprinzător, de croatul Borna Coric, în finala turneului ATP Halle 2018. Ocupantul locului 34 ATP l-a învins pe liderul mondial cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore şi şase minute. Astfel, Coric a pus capăt unei serii de 20 de victorii obţinute de Federer pe iarbă.
Ca urmare a înfrângerii din finala de la Halle, Federer pierde şi primul loc în clasamentul ATP, poziţie care va fi ocupată, de luni, din nou de spaniolul Rafael Nadal.