SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Nick Kyrgios, în centrul unui scandal la US Open 2018. De data asta acuzat e arbitrul

Nick Kyrgios, în centrul unui scandal la US Open 2018. De data asta acuzat e arbitrul

Arbitrul Mohamed Lahyani, în momentul discuției cu Nick Kyrgios

Ediția 2018 a turneului de la US Open are parte de multe momente inedite. Ultimul s-a petrecut la meciul din turul secund, dintre Nick Kyrgios și Pierre-Hugues Herbert, când arbitrul de scaun a coborât și s-a comportat ca un antrenor cu australianul, purtând o conversație care, conform literei regulamentului, nu-și avea locul.




Australianul Nick Kyrgios era condus cu 6-4, 3-0 de Herbert, iar el părea că iar a intrat în starea lui caracteristică, în care nimic nu îi mai păsa. Văzând că nu depune eforturi pentru a-și apăra șansele, arbitrul suedez de scaun Mohamed Lahyani a decis să nu îi acorde avertisment ci să fie om, lucru care într-un sport în care totul e pe bani mulți este considerat inacceptabil. Așa că a coborât de la locul lui i-a ţinut un fel de discurs australianului. Herbert și alți tenismeni sau specialiști l-au considerat a fi ”coaching”, lucru interzis de regulament atât în turneele de Grand Slam, dar și în orice turneu masculin din ATP.

Vreau să te ajut, vreau să te ajut. Ţi-am văzut meciurile, eşti mare pentru tenis. Nick, ştiu că nu eşti tu”, i-a spus Lahyani. ”Ok, cheamă trainer-ul la teren şi o să încerc”, a răspuns Kyrgios. În pauza următoare medical a intervenit şi l-a întrebat pe australian ce probleme are. Australianul a răspuns: ”Nu ştiu, verifică-mi încheietura sau ceva. Poţi să stai aici vreo două minute?”, a spus jucătorul, care apoi și-a revenit miraculos și de la 2-5 în setul secund a câştigat cu 7-6. Apoi, el a mai cedat doar trei game-uri în următoarele două seturi, impunându-se cu scorul de 4-6, 7-6, 6-3, 6-0.



Roger Federer a criticat intervenția arbitrului

Fost lider mondial, Roger Federer a atacat reacția arbitrului: ”Nu este rolul arbitrului să coboare din scaun. Nu te duci şi vorbeşti aşa. Înţeleg ce voia să facă. S-a comportat cum s-a comportat. Tu, ca arbitru de scaun, iei decizii din scaun, fie că îţi place, fie că nu îţi place. Dar nu te duci şi vorbeşti aşa, în opinia mea. Nu ştiu ce a spus, nu-mi pasă ce a spus. Nu a fost numai ”cum te simţi?”, ”oh, nu mă simt prea bine”. Du-te înapoi pe scaun! A stat acolo prea mult. A fost o conversaţie şi conversaţiile schimbă stările de spirit. De aceea nu se va mai întâmpla şi toată lumea ştie asta”, a declarat elveţianul. El are și un motiv suplimentar să fie supărat, având în vedere că următorul adversar va fi chiar Kyrgios.



Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close