SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Primele detalii despre starea Mihaelei Buzărnescu. Veştile sunt încurajatoare

Primele detalii despre starea Mihaelei Buzărnescu. Veştile sunt încurajatoare

Mihaela Buzarnescu in lacrimi dupa accidentarea de la Montreal

Accidentarea Mihaelei Buzărnescu în turul secund de la Montreal nu este, din fericire, atât de gravă pe cât părea la început. Tatăl jucătoarei noastre a dat câteva detalii.




Aflat la distanţă, la Bucureşti, Mihai Buzărnescu, tatăl Mihaelei, a declarat la Digisport, că fiica sa va face un RMN pentru a vedea dacă a suferit o entorsă de gradul 1 sau de gradul 2. Ceea ce înseamnă că în două-trei săptămâni va putea reveni pe teren.

“Am vorbit cu ea de dimineaţă, a spus că o doare, probabil că s-a răcit şi muşchiul şi piciorul. Face un RMN, vom vedea dacă e entorsă de gradul 1 sau 2 şi apoi vom vedea ce tratament va urma. Faza nu prevedea că va urma să cadă, să aibă această traumă. Posibil să fi fost suprafaţa umedă. Probabil nici arbitra nu avea destulă experienţă, să-şi dea seama. Vom vedea ce va fi. Dacă e entorsă de gradul unu, va fi nevoie de timp mai puţin de refacere. Dacă e de gradul doi, ar fi cam la limită să joace la US Open. Dacă e mai mult, de gradul trei, nu prea este bine. Asta înseamnă că va pierde US Open”, a declarat Mihai Buzărnescu.




Mihaela Buzărnescu s-a accidentat miercuri seară, la gleznă, în setul decisiv al meciului cu Elina Svitolina, din turul secund al turneului de la Montreal. AICI vedeţi imaginile cu Mihaela în agonie, dar şi cu adversara ei, venită cu gheaţă csă o ajute.




 

One thought on “Primele detalii despre starea Mihaelei Buzărnescu. Veştile sunt încurajatoare

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close