SUNTETI AICI
ACASA > International > Rafael Nadal a cucerit titlul la Rogers Cup 2018, dar s-a retras de la Cincinnati. Are un avans de peste 3.500 de puncte

Rafael Nadal a cucerit titlul la Rogers Cup 2018, dar s-a retras de la Cincinnati. Are un avans de peste 3.500 de puncte

Rafael Nadal cu trofeul de la Toronto 2018

Spaniolul Rafael Nadal a cucerit duminică titlul la Rogers Cup, turneu disputat la Toronto, iar luni s-a retras de la Cincinnati. Cu toate acestea, primul loc în clasament nu i se va zdruncina până după US Open. El are mai mult de 3.500 de pucnte avans faţă de Roger Federer.




În finala de la Toronto, Rafael Nadal l-a învins cu scorul de 6-2, 7-6 (4), pe grecul Stefanos Tsitsipas, cucerind al 33-lea titlu Masters 1000 din carieră. La câteva ore după această victorie, Nadal a anunţat că nu va participa la Cincinnati: “Cu părere de rău vreau să anunţ că nu voi juca la Cincinnati în acest an. Unicul motiv este că vreau să-mi protejez corpul şi să încerc să mă păstrez atât de sănătos cum sunt şi acum”, a declarat spaniolul, care va fi înlocuit pe tablou de un lucky loser.

La Cincinnati va reveni pe teren elveţianul Roger Federer. Diferenţa dintre Nadal şi Federer este acum de 3.740 de puncte. Spaniolul are 10.220 de puncte, în timp ce Federer are 6.480 de puncte.




Leave a Reply

Top