SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Ana Bogdan > WTA Rogers Cup Montreal 2018: Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu și-au aflat adversarele de pe tabloul principal. Avem două românce și în calificări

WTA Rogers Cup Montreal 2018: Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu și-au aflat adversarele de pe tabloul principal. Avem două românce și în calificări

Simona Halep, la tragerea la sorti a Rogers Cup 2018

Simona Halep a fost invitată de onoare la tragerea la sorți a tabloului Rogers Cup 2018, care are loc la Montreal. Ea are liber în primul tur, dar apoi are parte de adversare care par incomode. Pe tabloul principal mai avem trei românce, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu. În calificări le avem pe Ana Bogdan și pe Monica Niculescu.




Simona Halep, liderul clasamentului WTA, este, desigur, principala favorită a competiției. Ea a asistat și chiar a făcut tragerea la sorți, iar aceștia nu au fost foarte darnici, deși când ești numărul 1 mondial ești favorită indiferent de numele adversarei.

Simona Halep are primul tur liber, după care va juca împotriva rusoaicei Anastasiei Pavliucenkova sau a unei jucătoare din calificări. Apoi, ar putea juca contra lui Venus Williams sau a Soranei Cîrstea, pentru ca în sferturi să îi iasă în față una dintre Garcia, Kasatkina sau Sharapova. În semifinale ar putea să se afle față în față cu una dintre Petra Kvitova, Angelique Kerber, Karolina Pliskova sau Serena Williams. În finală, posibile adversare sunt Caroline Wozniacki, Elina Svitolina, Garbine Muguruza sau Sloane Stephens. Evident, acestea sunt posibile adversare dacă s-ar respecta calculele hârtiei, ceea ce în tenis e destul de improbabil.




WTA Rogers Cup Montreal 2018: Adversarele celorlalte jucătoare din România

Irina Begu este singura româncă de pe tabloul principal care știe exact cu cine va juca. Ea va evolua în primul tur contra favoritei 14, australianca Ashleigh Barty.

Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu vor juca împotriva unor jucătoare venite din calificări.




WTA Rogers Cup Montreal 2018: Monica Niculescu și Ana Bogdan vor juca în calificări

Cele două sportive din România ar putea juca în primul tur la WTA Rogers Cup Montreal 2018 poate chiar contra Monicăi Niculescu sau a Anei Bogdan. Acestea vor avea de jucat încă de azi în Canada. Monica Niculescu o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, în vreme ce Ana Bogdan va juca împotriva polonezei Magdalena Frech.

Leave a Reply

Top