SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > WTA Beijing 2018: Simona Halep a vorbit despre accidentare: ”Încă mă ține spatele, dar mă simt mult mai bine”

WTA Beijing 2018: Simona Halep a vorbit despre accidentare: ”Încă mă ține spatele, dar mă simt mult mai bine”

Simona Halep, in primul tur la Roland Garros 2018

Simona Halep a avut vineri o conferință de presă la Beijing în care a vorbit despre starea de sănătate și cum decurge recuperarea după accidentarea la spate suferită la Wuhan.




Mă simt mult mai bine ca atunci, dar încă mă ține. Încerc să fac cât de multe tratamente pot, deoarece e foarte important. Așa că mă simt mai bine și sper ca mâine să mă pot antrena la întreaga capacitate”, a declarat Simona Halep.

CITEȘTE ȘI: Cu cine va juca Simona Halep în primul tur la Beijing

Liderul clasamentului mondial WTA a spus că după a doua eliminare consecutivă în primul tur al US Open a fost extrem de motivată să scoată un rezultat bun în China, dar că, din păcate, accidentarea a fost cea care a împiedicat-o. ”Am lucrat din greu  după ce m-am întors acasă de la US Open. Am fost foarte supărată că am pierdut din nou în primul tur, al doilea an la rând. Dar asta e viața și trebuie să accept. Am lucrat din greu, am fost motivată să vin aici, în China, dar cu doar două zile înaintea turneului de la Wuhan spatele meu s-a blocat și am fost frustrată puțin despre asta. Dar nu aveam cum să schimb lucrurile astea, pentru că nu le putem controla. Am venit la Beijing extrem de optimistă. Încerc să mă recuperez foarte bine și să reușesc să joc la cel mai înalt nivel și să câștig câteva meciuri”, a mai declarat liderul clasamentului mondial.

CITEȘTE ȘI: Pe cine a avut alături la antrenamentul de vineri Simona Halep



One thought on “WTA Beijing 2018: Simona Halep a vorbit despre accidentare: ”Încă mă ține spatele, dar mă simt mult mai bine”

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close