SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Masculin > Marius Copil > Roger Federer a vorbit despre Marius Copil, adversarul din finala de la Basel: ”A jucat extraordinar”

Roger Federer a vorbit despre Marius Copil, adversarul din finala de la Basel: ”A jucat extraordinar”

roger federer

Finala de la Basel, programată duminică după-amiază, între Roger Federer și Marius Copil, este una inedită pentru ambii jucători. Elvețianul, aflat pentru prima dată în situația de a lupta pentru un trofeu ATP cu un român, a vorbit despre viitorul său adversar.




“L-am văzut pe Copil în meciul cu Cilic, a jucat extraordinar. Am văzut puţin din meciul cu Zverev, iar a jucat extraordinar. Va juca la fel şi cu Federer? Nu ştiu. Dar abia aştept. A făcut un meci mare cu Zverev şi a servit extraordinar când a fost nevoie“, a declarat Federer la conferința de presă ce a urmat victoriei lui cu Daniil Medvedev.

Finala de la Basel va avea loc duminică după-amiază, de la ora 16.00 și va fi televizată în direct de Telekom Sport. Pentru Marius Copil, e a doua finală din carieră, după cea pierdută la Sofia, la 11 februarie. Atunci, el a fost depășit cu 6-7 (6), 7-6 (4), 4-6 de Mirza Basic din Bosnia-Herţegovina.



Ultimul titlu ATP câștigat de un român: Victor Hănescu, în 2008, la Gstaad

Înaintea lui Marius Copil, ultima finală ATP jucată de un român a fost cea pe care Victor Hănescu o pierdea la Nisa, în 21 mai 2011, cu Nicolas Almagro (Spania), scor 7-6 (5), 3-6, 3-6.

Ultimul titlu ATP cucerit de un român datează din 13 iulie 2008, când același Victor Hănescu l-a învins pe rusul Igor Andreev cu scorul de 6-3, 6-4, în finala turneului de la Gstaad (Elveţia).

Leave a Reply

Top