SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Foto > Eugenie Bouchard a început vacanța cu un pictorial sexy. Iată o mostră

Eugenie Bouchard a început vacanța cu un pictorial sexy. Iată o mostră

eugenie bouchard

Eugenie Bouchard a fost la un moment dat copilul minune al tenisului, dar și una dintre speranțele WTA că Maria Sharapova va avea o urmașă pe planul imaginii, canadianca fiind una dintre jucăoarele care au atras privirile de la apariția în circuit.




După un început fulminant, care a dus-o până în finala de la Wimbledon, după ce a învins-o în semifinale pe Simona Halep, Eugenie Bouchard s-a stins încet dar sigur, astfel că de câțiva ani toată lumea așteaptă să revină acolo unde a fost, dar totul rămâne doar la stadiul de dorință.

Pe planul imaginii, însă, Eugenie Bouchard e în Top 3 al frumuseții în circuit. Plus că, având atâta timp liber – când joci un meci sau două la un turneu, de regulă de miercuri ești liber – ea și-l umple așa cum îi place: făcând ședințe foto. Din ce în ce mai dezbrăcată, pentru că în tenis dacă nu ai rezultate ai nevoie de astfel de acțiuni care să te mențină în atenția publicului. Iar ultima postare de pe Instagram cu siguranță că a readus-o în atenție. Și nu din cauza motocicletei, după cum puteți vedea mai jos.

 

View this post on Instagram

 

It’s Monday. Let’s get this bread 🥖

A post shared by Genie Bouchard (@geniebouchard) on





Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close