SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Novak Djokovic revine de luni pe primul loc în lume, stabilind o performanță depășită doar de Marat Safin

Novak Djokovic revine de luni pe primul loc în lume, stabilind o performanță depășită doar de Marat Safin

Novak Djokovic si trofeul cucerit la US Open 2018

Schimbare de lider în clasamentul ATP. După doi ani de căutări, după o perioadă în care părea că tenisul e ultima lui grijă, sârbul Novak Djokovic va reveni de luni pe primul loc în clasamentul mondial ATP.




În această săptămână, Djokovic participă la Mastersul de la Paris, acolo unde s-a calificat deja în turul al treilea. Totuși, indiferent de rezultatul pe care îl va înregistra la turneul din capitala Franței, el va urca, de luni, pe primul loc în clasamentul mondial ATP. Acest lucru a devenit matematic posibil după ce Rafael Nadal, cel care ocupă primul loc până duminică, s-a retras, miercuri, de la turneul de la Paris, din cauza unei accidentări în zona abdomenului. Nadal nu mai concurase de la US Open, când s-a accidentat la genunchi în semifinale.

În ceea ce-l privește pe Djokovic, acesta revine pe primul loc în clasamentul mondial după aproape doi ani. Între timp, el a trecut prin moment grele, fiind chiar la un pas să abandoneze tenisul. Nu a făcut-o și, mai mult, a scris o pagină de istorie, reușind să devină primul jucător clasat mai jos de locul 20 care ajunge pe primul loc în acelaşi sezon, după Marat Safin, care a reuşit această performanţă în 2000. Safin era pe locul 38 la 28 februarie 2000 şi în 20 noiembrie 2000 a devenit lider mondial.



În 2019, Novak Djokovic, noul lider ATP, a cucerit titlurile la Wimbledon și US Open

Acest lucru a fost posibil după ce Nole a revenit incredibil în circuit și, a dominat a doua jumătate a sezonului. El a cucerit în 2018 titlurile de Grand Slam de la Wimbledon și de la US Open, dar și alte două titluri Masters, la Shanzhai și Cincinnati. Acum, la Paris, el luptă pentru a 33-lea trofeu la un turneu Masters și, dacă își continuă forma bună, va rămâne lider mondial cel puțin până la vară.



Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close