SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Turneul Campionilor 2018: S-au stabilit toți cei 8 jucători calificați

Turneul Campionilor 2018: S-au stabilit toți cei 8 jucători calificați

Programat peste 10 zile, Turneul Campionilor 2018 la tenis poate începe, căci se cunosc toți jucătorii calificați. Ca de obicei, ultimii au fost stabiliți la Mastersul de la Paris.




Croatul Marin Cilic și austriacul Dominic Thiem s-au calificat matematic la Turneul Campionilor 2018, turneu care va avea loc la Londra. Ei ocupă locurile 7 și 8 pe lista calificaților, care îi mai cuprindea, de săptămâna trecută, pe Rafael Nadal, Novak Djokovic, Roger Federer, Juan Martin del Potro, Alexander Zverev şi Kevin Anderson.

Având în vedere accidentarea lui Del Potro, care și-a fracturat rotula acum o lună, e clar că el nu va putea juca la Londra, așa că japonezul Kei Nishikori, ocupantul locului 9, poate să-și pregătească deja costumul peste seara de gală de la Londra.

De asemenea, la cum merg lucrurile cu Rafael Nadal, care s-a retras și de la Paris, chiar dacă a pierdut primul loc în clasamentul mondial, e de așteptat ca și el să anunțe că nu va juca la Turneul Campionilor, așa că americanul John Isner, ocupantul locului 10, stă în joc de glezne pentru a-i lua locul.

Sâmbătă, la Paris, avem și un meci pe care organizatorii și-l doreau de la începutul competiției: Roger Federer – Novak Djokovic. El va avea loc în semifinale, iar cei doi se vor confrunta pentru a 47-a oară în carieră. Sârbul conduce cu 24-22 în meciurile directe.

Cealaltă semifinală de la Paris se dispută între Dominic Thiem şi Karen Hacianov.



CITEȘTE ȘI:  FOTO: Novak Djokovic, concurs de echilibristică în vârf de munte cu soția, Jelena

Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

CITEȘTE ȘI:  VIDEO: Cum au trăit jucătorii din ATP evenimentele din 11 septembrie 2001?

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top