SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Afectată de tragedia din familia ei, Irina Begu a fost eliminată în primul tur la Shenzhen.

Afectată de tragedia din familia ei, Irina Begu a fost eliminată în primul tur la Shenzhen.

irina begu tenis shenzhen wta

Irina Begu a fost eliminată, surprinzător la prima vedere, în primul tur al turneului WTA Shenzhen Open 2019. Numai că ea aflase cu câteva ore o veste foarte tragică, așa că eșecul este este explicabil.




Irina Begu a fost învinsă cu scorul de 3-6, 6-1, 7-6 de rusoaica Veronika Kudermetova, venită din calificări şi locul 133 mondial. În setul al treilea, la scorul de 3-3, Begu a avut nevoie de intervenţia medicului, ea acuzând dureri la piciorul stâng.

Numai că mai mari decât durerile de la piciorul stâng erau durerile din suflet, pentru că Irina a aflat ieri că o persoană foarte dragă a decedat. E vorba de bunica ei din partea mamei, cea care o însoțea deseori la antrenamente când era la începuturi. Așa că este absolut normal să nu se fi putut concentra 100% la meci.

Nu pot decât să îmi exprim întreaga compasiune și să fiu alături de ea și de întreaga ei familie.

În primul tur al turneului WTA Shenzhen Open 2019 va mai juca Monica Niculescu. Aceasta ca evolua mâine, contra unei foste campioane de Grand Slam, Jelena Ostapenko.



Irina Begu a fost semifinalistă la Shenzhen Open 2018

Irina Begu a fost semifinalistă anul trecut la Shenzhen şi a câştigat proba de dublu alături de Simona Halep. Ea e înscrisă și acum în proba de dublu, dar nu alături de Halep, care va debuta săptămâna viitoare în circuit.



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top