SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Ana Bogdan > WTA Shenzhen 2019: Cu cine vor juca Irina Begu, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea. Am putea avea duel românesc în optimi

WTA Shenzhen 2019: Cu cine vor juca Irina Begu, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea. Am putea avea duel românesc în optimi

irina begu se antreneaza la shenzhen

Cele trei românce direct acceptate pe tabloul principal al turneului WTA de la Shenzhen 2019, Irina Begu, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea, și-au aflat adversarele din primul tur.




Toate cele trei jucătoare sunt pe aceeași jumătate de tablou, iar două dintre ele, Irina Begu și Ana Bogdan, ar putea fi adversare în optimile de finală. Până atunci, însă, trebuie să treacă de primul tur, acolo unde Ana Bogdan va juca împotriva favoritei 8, rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova.

Irina Begu va juca în primul meci din sezonul 2019 contra unei jucătoare venite din calificări. Poate chiar Monica Niculescu, cea care sâmbătă a obținut prima victorie românească din circuitul profesionist feminin în noul sezon. Monica va juca duminică în turul decisiv al calificărilor de la Shenzhen 2019.

Sorana Cîrstea va juca în primul tur împotriva polonezei Magda Linette. În turul secund, Sorana ar putea juca împotriva învingătoarei meciului dintre favorita 6, Saisai Zheng, și Pauline Parmentier.



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close