Simona Halep, liderul clasamentului WTA, a vorbit pe larg cu cei de la ”The Guardian” despre ce înseamnă pentru ea tenisul, cum i-a schimbat acest sport viața, ce vrea să facă după ce va abandona activitatea competițională, câți copii vrea să aibă sau ce i-a spus mama ei după finala dramatică pierdută la Australian Open 2018.
“Tot ce am făcut în viaţă, până acum, a fost doar pentru tenis. Nimic altceva nu a contat. Poate a fost prea mult, poate de asta am suferit. Dar acum nu mai am nici o presiune, mă simt mai uşoară, mai bine. Nu aş fi fost atât de relaxată dacă nu aş fi câştigat Roland Garros. Mi s-a luat o mare greutate de pe umeri. M-am dedicat tenisului 100 la sută de atâţia ani. Acum am câştigat un Grand Slam şi am început să mă bucur din nou de viaţă. Îmi place să ies, să-mi fac noi prieteni. Sunt mai deschisă. Înainte eram foarte concentrată doar pe tenis”, a spus Halep pentru Guardian.
Simona Halep despre finala de la Australian Open 2018 și mesajul transmis de mama ei
Pentru Halep, cel mai greu moment din 2018 a fost finala de la Australian Open, când a fost dusă la spital. “Nu am jucat un turneu aşa greu niciodată şi sper să nu mai am parte de aşa ceva. A fost un dezastru. Mama a fost speriată şi mi-a spus că niciodată nu trebuie să se mai întâmple aşa ceva. A fost un avertisment. Am fost mândră de acel turneu. Nici măcar nu m-am supărat că am pierdut la Caroline în finală. Am dat totul. Dar nu mai aveam energie. După finală, am terminat cu conferinţele de presă la 10 seara şi m-au dus la controlul antidoping. La 2.00 dimineaţa am plecat pentru că nu puteam oferi proba de urină, eram deshidratată. Mi-au luat sânge. La hotel am început să tremur şi m-au dus la spital. Mama a fost îngrijorată şi mi-a spus că în locul meu s-ar opri şi doar s-ar bucura de viaţă. A fost tare greu vreo trei luni. Am fost extenuată şi nu puteam să-mi revin în totalitate. Dar sunt mândră că mi-am depăşit limitele”, a mai declarat Simona Halep.
Simona Halep despre finala de la Roland Garros 2018
La finala de la Roland Garros câştigată în 2018, Halep şi-a amintit că tot la ceea ce a visat a devenit realitate. “Toată lumea pe care o iubeam era acolo şi când am ridicat trofeul şi s-a auzit imnul naţional, a fost cel mai bun moment. Am plâns pentru că a fost ceva imens. Poate va fi cel mai bun moment al meu ca sportiv. Dar să vedem. Poate în viitor va fi şi mai bine”.
Simona Halep despre români ”Suntem talentați, dar nu avem încredere”
Halep a explicat cât de mult a ajutat-o Darren Cahill. “Oamenii din România nu prea cred în ei. Suntem talentaţi, dar nu avem încredere. Eu am fost norocoasă. Darren este australian şi complet diferit. M-a împins să fiu pozitivă. M-am schimbat mult”.
Simona Halep despre operația de micșorare a sânilor
Halep a povestit şi despre operaţia de micşorare a sânilor de la 18 ani. “Nu am fost deloc speriată. Familia mea era. Dar eu nu, pentru că ştiam că trebuie să o fac pentru tenis. Visul meu era doar să fiu cea mai bună. Aşa că am râs când m-am dus la doctor. Apoi am fost mai uşoară şi au dispărut problemele cu spatele. Deci a fost decizia bună. Am fost dedicată 100 la sută tenisului şi am făcut totul pentru tenis”.
Simona Halep despre viitor: ”Peste 10 ani vreau să am 3 copii”
“Sigur că nu sunt ca sportivi care au câştigat 10 sau 20 de titluri de Grand Slam.Dar venind din Constanţa, de nicăieri, şi devenind cea mai bună, este imens pentru România şi pentru mine. Acum mi-ar plăcea să fiu mai bună la Fed Cup, să visăm la titlu, şi la Jocurile Olimpice din 2020. Mai vreau un titlu de Grand Slam şi să termin iar pe primul loc. Dar nu pun presiune. Mai am câţiva ani de tenis şi apoi vreau să fiu mai bună în alte domenii. Peste 10 ani mi-ar plăcea să am trei copii, o familie minunată şi să fiu în afara tenisului – ştiind că am oferit totul”, a mai spus Simona Halep pentru ”The Guardian”.
Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI