SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Ana Bogdan > WTA Hobart 2019: Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan și Irina Begu și-au aflat adversarele din primul tur

WTA Hobart 2019: Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan și Irina Begu și-au aflat adversarele din primul tur

Mihaela Buzarnescu e in finala la San Jose

S-a stabilit tabloul principal al turneului WTA de la Hobart. Iată cu cine vor juca cele trei românce din competiție, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan și Irina Begu.




Mihaela Buzărnescu a avut un ghinion teribil la tragerea la sorți a turneului de la Hobart. Desemnată cap de serie numărul 2, Mihaela va juca în primul tur cu cea mai periculoasă adversară posibiă, Belinda Bencic. Meciul va fi cu atât mai dificil cu cât românca are pe umeri povara punctelor câștigate anul trecut, când a jucat finala turneului din Tasmania. Cum pentru ea e prima dată când se află în această postură, aceea de a-și apăra atâtea puncte la un turneu și cum știm cu toții cât de bine își calculează pașii, cred că principala grijă pentru a reuși să se impună va fi să se detașeze cumva de toate calculele și să se bucure pur și simplu de tenis. Dacă va reuși să facă toate astea, pe Mihaela o va aștepta în turul secund învingătoarea partidei dintre suedeza Johanna Larsson și australianca Zeo Hives.

Irina Begu, care a avut un început de an trist atât ca performanță cât și din punct de vedere familial, va încerca să-și refacă moralul în slendidul peisaj din Tasmania, unde s-a simțit mereu foarte bine. Ea va juca în primul tur contra unei chinezoaice, Yafan Wang, urmând ca în turul secund să joace contra învingătoarei meciului dintre favorita 3, chinezoaica Shuai Zhang și o jucătoare venită din calificări.

Ana Bogdan va debuta la Hobart împotriva tunisiencei Ons Jabeur. Apoi, în turul secund, ar putea-o întâlni pe principala favorită, Caroline Garcia, asta dacă franțuzoaica va trece de americanca Sofia Kenin.



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Leave a Reply

Top