SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Dulgheru > WTA Doha 2019: Simona Halep și Mihaela Buzărnescu și-au aflat adversarele sau posibilele adversare

WTA Doha 2019: Simona Halep și Mihaela Buzărnescu și-au aflat adversarele sau posibilele adversare

Simona Halep a ajuns in turul 3 la Australian Open 2019

În plină desfășurare a meciului de Fed Cup de la Ostrava, Simona Halep și Mihaela Buzărnescu și-au aflat adversarele din meciul din cadrul turneului WTA de la Doha.




Favorită 1 la Doha, Simona Halep are primul tur liber, după care va juca împotriva învingătoarei din meciul Caroline Garcia – Lesia Tsurenko.

În sferturi, Simona Halep s-ar putea afla față în față cu australianca Ashleigh Barty, prilejul ideal pentru o revanșă după înfrângerea suferită la Sydney, în fața aceleiași Finala ar putea fi jucată împotriva Karolinei Pliskova sau Angeliquei Kerber.

Mihaela Buzărnescu, cea de-a doua jucătoare româncă acceptată pe tablou, va juca în primul tur contra letonei Jelena Ostapenko.

Cele două sunt singurele românce din concursul de simplu, după ce Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru au fost învinse în primul tur al calificărilor, dar merită remarcată revenirea în activitate a Alexandrei, care în toamnă suferise o altă intervenție chirirgicală la genunchi. Dacă toată lumea ar iubi sportul așa cum iubește ea tenisul, atunci România ar fi departe.



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close