Pentru Ana Bogdan, anul 2019 trebuia să fie cel al asaltului Top 50 WTA, însă până acum totul este un coșmar. Românca nu a reușit să câștige nici un meci în actualul sezon, ultima înfrângere fiind suferită luni seară, la Monterrey, în Mexic.
Ana Bogdan a fost învinsă cu scorul de 7-6, 6-2 de elvețianca Stefanie Voegele în primul tur al turneului WTA de la Monterrey (Mexic). Aceasta a fost a șaptea înfrângere din acest an pentru româncă, din tot atâtea meciuri disputate. Practic, ea ultima victorie a Anei Bogdan a fost obținută pe 8 noiembrie, în sferturile de finală challenger-ului de la Limoges, acolo unde a învins-o cu scorul de 6-2, 7-6 pe americanca Jamie Loeb. De atunci, a urmat o serie de opt înfrângeri consecutive, care au dus la ieșirea jucătoarei de 26 de ani din Top 100 WTA. Ea a început anul pe locul 71 mondial, după ce în 11 iunie 2018 era pe 59, cel mai bun loc din carieră, iar acum a ajuns pe 108. Iar coborârea, din păcate, e posibil să continue. Forma slabă a scos-o și din echipa de Fed Cup a României care va juca în semifinala din Franța, în zilele de 20 și 21 aprilie.
Elena Gabriela Ruse joacă diseară cu Muguruza
După eliminarea Anei, pe tabloul principal din Mexic o mai avem pe Elena Gabriela Ruse (21 de ani). Aceasta a pierdut în ultimul tur al calificărilor (2-6, 3-6 cu Kristina Kukova), dar a intrat pe tabloul principal din postura de lucky-loser. Ea ca juca diseară, de la ora, contra fostului lider mondial, Garbine Muguruza. Ea a ajuns acum pe locul 19 și la acest turneu este considerată cap de serie numărul 2. Partida va fi în direct la DigiSport.
Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI