SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Simona Halep și-a aflat adversara din optimile de finală de la Roland Garros 2019

Simona Halep și-a aflat adversara din optimile de finală de la Roland Garros 2019

Simona Halep, la Roland Garros 2019

Simona Halep și-a aflat adversara din optimile de finală ale turneului de la Roland Garros 2019. Aceasta este poloneza de doar 18 ani Iga Swiatek.




În turul trei, Swiatek, care este una dintre cele mai talentate jucătoare de sub 19 ani din circuit, a învins-o cu scorul de 0-6, 6-3, 6-3 pe campioana olimpică, Monica Puig. Astfel, Swiatek și-a asigurat o confruntare în premieră cu Simona Halep, dar și-a asigurat și un loc în istorie, ca a doua jucătoare născută după 2000 calificată în săptămâna a doua a unui Grand Slam. Prima a fost americanca Anisimova, care a reușit acest lucru la Australian Open 2019.

Meciul dintre Simona Halep și Iga Swiatek, care e și campioana junioarelor dela Wimbledon, va avea loc luni.

În ceea ce o privește, Simona Halep nu a avut nici o problemă în a se impune în fața Lesiei Tsurenko, pe care a învins-o cu scorul de 6-2, 6-1.



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top