SUNTETI AICI
ACASA > International > Nick Kyrgios și-a dat din nou în petec: a înjurat arbitrul, a plecat de capul lui la vestiare și a rupt două rachete

Nick Kyrgios și-a dat din nou în petec: a înjurat arbitrul, a plecat de capul lui la vestiare și a rupt două rachete

Australianul Nick Kyrgios este unul dintre cei mai controversați jucători din circuitul mondial ATP

Australianul Nick Kyrgios și-a dat din nou în petec. El a înjurat arbitrul, s-a certat cu el aproape tot meciul, a ieșit de pe teren de capul lui și a mai spart și două rachete la vestiar. Până la urmă a pierdut, dar toată lumea vorbește numai de el.




Nick Kyrgios a fost învins în turul secund al turneului de la Cincinnati de rusul Karen Hacianov, scor 7-6 (3), 6-7 (4), 2-6, dar nimeni nu a vorbit după meci de învingător, ci doar despre australian, care a fost foarte aproape să fie descalificat. Supărarea lui Kyrgios a început în finalul setului secund. Atunci, australianului i s-a părut că arbitrul încearcă să-l grăbească, pornind prea repede cronometrul care măsoară timpul în care un jucător trebuie să servească. După ce l-a făcut “cartof” şi “cel mai rău arbitru din lume” pe irlandez, Kyrgios l-a adus în discuţie pe Rafel Nafal, cunoscut pentru faptul că îşi ia mult timp înainte de a servi. Tenismenul australian i-a transmis oficialului că se lasă de tenis dacă poate dovedi că Nadal serveşte mai repede ca el.

“E hilar. Dacă Rafa joacă atât de repede, mă las de tenis. Un gunoi absolut, ruşinos… Arată-mi o înregistrare cu Rafa jucând aşa repede. Dacă găseşti vreuna, nu mai zic nimic şi nu mai vorbesc niciodată. Îţi garantez că nu vei găsi niciuna”, i-a spus Kyrgios arbitrului.

După ce a fost sancţionat cu un punct de penalitate, Kyrgios a pierdut tie-break-ul setului secund. Mai mult, el a mers chiar și la vestiare, fără acordul arbitrului, luând două rachete cu el. Pe holul de la vestiare, grecul le-a făcut praf de podea, apoi s-a întors senin pe teren.

Acum rămâne de văzut cât de mare va fi amenda pe care o va primi australianul.


Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI


Leave a Reply

Top