SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Dulgheru > Alexandra Dulgheru și-a deschis sufletul pentru cei de la WTA. A vorbit despre accidentări, despre planurile de revenire, dar și despre pasiunea ei, pictura

Alexandra Dulgheru și-a deschis sufletul pentru cei de la WTA. A vorbit despre accidentări, despre planurile de revenire, dar și despre pasiunea ei, pictura

Alexandra Dulgheru

Alexandra Dulgheru este una dintre jucătoarele de tenis cel mai greu încercate de accidentări în ultimii 7-8 ani. Numai că, așa cum fac doar marii sportivi, ea nu a renunțat niciodată la ideea revenirii, luând-o de mai multe ori de la zero pentru a reajunge în top. Mai mult, a profitat de momentele de pauză pentru a-și dezvolta talentul artistic, dar și de a decoperi România, sau de a începe o nouă carieră, cea de comentator de televiziune.




Toate acestea au transformat-o pe Alexandra Dulgheru într-un adevărat model pentru tânăra generație, iar cei de la WTA au realizat un material superb cu ea și despre ea. În acest material, Alexandra Dulgheru vorbește despre accidentările care au chinuit-o de-a lungul întregii cariere, practic, dar și despre pasiunea ei pentru artă sau despre planurile pe care le are pentru următorii ani.

Este o accidentare dificilă, nu e ușor. Dar recuperarea merge foarte bine. Dau tot ce pot pentru a reveni și a-mi aduce corpul la forma optimă. Trebuie să am răbdare, nu pot grăbi lucrurile”, a declarat Alexandra pentru WTA.

După operația din aprilie, a vizitat România

Ea a profitat de această nouă pauză forțată – și-a întrerupt sezonul în luna aprilie pentru a se opera la genunchi – pentru a explora România. ”Erau atâtea locuri din țară pe care nu le vizitasem… Văzusem toată lumea, dar nu propria mea țară. Știam că România are o istorie frumoasă, multe locuri minunate, dar acum, că le-am și văzut – și am văzut doar o mică parte – este ceva cu adevărat extraordinar”, a povestit ea. Alexandra s-a încărcat de energie în această excursie de o săptămână, în care a urcat pe munți, a vizitat orașe sau a dormit în mănăstiri, totul reprezentând o experiență înălțătoare pentru ea, așa cum a recunoscut.

Alexandra Dulgheru este și o foarte talentată pictoriță

Cei de la WTA au dorit să afle mai multe și despre latura artistică a Alexandrei Dulgheru, cunoscut fiind că ea este una dintre cele mai talentate jucătoare din circuit la pictură și desen. Așa cum a recunoscut, toate creațiile româncei sunt realizate doar din talent, ea neavând timpul necesar să urmeze cursuri de specialitate. Dar ceea ce iese din mâna ei este absolut spectaculos și cu singuranță îi face să moară de invidie pe mulți dintre artiștii cu patalama. De altfel, puteți vedea AICI mai multe lucrări ale Alexandrei și cu siguranță îmi veți da dreptate.

Arta a fost pasiunea mea de când eram copil. La început, desenele mele erau normale, nu aveau nimic special. Dar încet-încet, am realizat că pot face picturile cu mult mai multă acuratețe. Apoi am simțit acest lucru în mine, ca o pasiune și mi-a plăcut”, spune Alexandra, care recunoaște apoi: ”Nu am urmat cursurile niciunei școli, dar mi-ar fi plăcut. Pentru că sunt sigură că dacă aș merge la școală de artă, aș afla niște tehnici. Dar nu, totul e realizat doar din talent, din coordonarea dintre mână și ochi”, a mai explicat tenismena.



Pasiunea pentru pictură și desen e atât de mare, încât, așa cum recunoaște, ea desenează pe orice suprafață: ”Am făcut câte puțin din toate. Am pictat pe papirus. pe haine, pe hârtie normală, chiar și pe un perete”.

Alexandra Dulgheru: ”Mă face fericită să desenez”

Ca și în sport, și în artă, pentru a ajunge la perfecțiune ai nevoie de antrenament. Pentru Alexandra, antrenamentele de pictură apăreau în momentele în care nu putea juca tenis, din cauza accidentărilor. Din fericire, acesta a fost un refugiu pentru a uita de problemele legate de operații și recuperări, care au tot apărut din 2012 încoace: ”Pentru mine, să fac asta când nu joc tenis, este ceva foarte relaxant, pentru că îmi pune la încercare și cealaltă față a mea. Așa că într-un meci, mă simt completă. Știu că nu sunt doar o jucătoare de tenis, pot face și asta, și asta, și ailaltă. Acest lucru mă face fericită când desenez, e ca o terapie totală. A fost mereu hobby-ul meu, pe care l-am folosit din plin ca o terapie. Mereu mi-a plăcut să fac diverse lucruri, pentru că uneori oamenii consideră că ești doar o jucătoare de tenis. Dar eu am avut mereu o înclinație către artă. Pentru mine, nu e doar tenis”, a mai spus Alexandra Dulgheru.




Alexandra Dulgheru: ”În mod normal, ar fi trebuit să mă retrag de mult. Dar iubesc tenisul prea mult”

De două ori campioană la Varșovia și finalistă la Kuala Lumpur, Dulgheru a explicat că problemele de la genunchi i-au marcat întreaga carieră, începând din copilărie, când era nevoită să se antreneze din greu, fără să beneficieze de recuperare corespunzătoare. ”Am avut o sensibilitate la acest genunchi. Este și rezultatul prea multor antrenamente din copilărie. Când eram tânără, în Estul Europei mentalitatea era să muncești mult și din greu. Antrenorii te împingeau din spate și recuperarea nu era le cele mai înalte standarde. Vreau să spun că pe atunci nimeni nu știa că un sporiv are nevoie de recuperare tot atât de mult pe cât are nevoie și de antrenamente. Așa că asta s-a întâmplat. Am forțat prea mult, cu prea puțină recuperare, așa că și atunci când am câștigat titlul la Varșovia, în 2009, am avut probleme mari la genunchi deja”, a mărturisit Dulgheru.

După zece ani în care s-a luptat cu aceeași accidentare, Alexandra e sinceră cu ea și știe că drumul până la recuperarea formei fizice e lung. De asemenea, știe că nu mai are mulți ani de jucat tenis profesionist. ”În mod evident, nu a fost cel mai bun parcurs până acum. Vreau să spun că iubesc tenisul enorm, pentru că e ceva creativ. Când joci, creezi. Iar jocul meu este creativ, cred eu. Mă simt ca și cum pot construi ceva cu fiecare meci, cu fiecare turneu. Chiar și atunci când există momente grele, când nu joci, sau este accidentat, tot aștepți să vină… Chiar și acum, după patru operații, de fiecare dată revin și încerc să dau tot ce am mai bun pe teren. Cred că pasiunea pentru tenis m-a ajutat să trec prin tot ce am trecut cu aceste accidentări. În mod normal, în situația mea, cu toate aceste probleme, aș fi putut să mă las de mult timp. Dar nu am vrut”, a încheiat Alexandra Dulgheru.

View this post on Instagram

??? #fun #rehab

A post shared by Alexandra Dulgheru (@alexdulgheru1) on




Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top