SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Angelique Kerber are un nou antrenor. Iată cu cine a mai lucrat acesta în trecut

Angelique Kerber are un nou antrenor. Iată cu cine a mai lucrat acesta în trecut

Angelique Kerber cu trofeul cucerit la Wimbledon 2018

Fost lider mondial, ajunsă acum pe locul 20 în lume, nemțoaica Angelique Kerber a decis cu ce antrenor va aborda sezonul 2020.




Conform anunțului făcut chiar de fosta campioană de la Wimbledon, antrenorul nemțoaicei va fi conaționalul ei, Dieter Kindlmann. În vârstă de 37 de ani, acesta a lucrat ultima dată cu Elise Mertens, asta după ce a colaborat, de-a lungul timpului, cu Anastasia Pavlyuchenkova, Laura Robson, Madison Keys și Ajla Tomljanovic. Fost număr 130 mondial, Kindlmann nu a fost un mare jucător, având un singur meci câștigat în ATP și patru tiluri challenger din șapte finale. El a intrat în lumea oamenilor din spatele jucătoarelor mai întâi ca sparring-partner al Mariei Sharapova, pe vremea când meldoniumul era la loc de cinste în dieta rusoaicei.

În ceea ce o privește pe Kerber, aceasta a avut un an cu foarte multe zile libere, având în vedere înfrângerile pe care le-a tot suferit. La Grand Slam-uri a câștigat doar patru partide, iar în WTA nu a reușit să cucerească nici un trofeu, deși a jucat două finale, la Indian Wells și Eastbourne.

În goana după rezultatele care să o readucă în primele 10 măcar, Kerber va începe pregătirea încă de luni cu noul ei tehnician. Ca preparator fizic, ea îl va avea alături pe Marco Panichi, care se ocupă și de Novak Djokovic.


Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top