SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Jucătorii s-au relaxat la plajă, la zoo sau în elicopter și de vineri încep lupta în ediția inaugurală a ATP Cup. Iată cine televizează meciurile și componența grupelor

Jucătorii s-au relaxat la plajă, la zoo sau în elicopter și de vineri încep lupta în ediția inaugurală a ATP Cup. Iată cine televizează meciurile și componența grupelor

Rafael Nadal se bălăcește cu zâmbetul pe buze alături de coechipieri înaintea startului ATP Cup 2020, din Australia

Sezonul 2020 al tenisului masculin începe cu o competiție aflată la prima ediție: ATP Cup, o replică la noul format al Cupei Davis.




La ediția inaugurală a ATP Cup participă 24 de echipe repartizate în şase grupe. Meciurile se vor juca la Sydney, Perth şi Brisbane după sistemul ”fiecare cu fiecare”. Primele şase clasate şi primele două echipe de pe locul doi avansează în sferturile de finală. Vedetele actualei ediții ale ATP Cup 2020 sunt Rafael Nadal, liderul mondial, și Novak Djokovic, fostul număr 1.

Embed from Getty Images

Ajunși în Australia încă de anul trecut, jucătorii celor 24 de echipe au avut un program în care au alternat antrenamentele cu distracția. Iar aceasta a fost din plin, băieții mergând la plajă, la grădina zoologică sau zburând cu elicopterul în diverse zone ale Australiei. Vedeți mai jos câteva fotografii explicite în acest sens.

Embed from Getty Images



Care este componența grupelor ATP Cup 2020?

Cele 24 de echipe participante la ATP Cup 2020 au fost împărțite în șase grupe. Surprinzătoare este prezența Moldovei, o țară care, iată, este mult mai bine cotată decât România, pentru că are doi jucători de simplu, care vor juca și dublu. Noi, din păcate, la simplu contăm doar prin Marius Copil, în vreme ce la dublu existăm deocamdată doar prin Horia Tecău în tenisul mare.

Grupa A (Brisbane): Serbia (Novak Djokovic, Dusan Lajovic), Franţa (Gael Monfils, Benoit Paire), Africa de Sud (Kevin Anderson, Lloyd Harris), Chile (Cristian Garin, Nicolas Jarry);

Grupa B (Perth): Spania (Rafael Nadal, Roberto Bautista), Japonia (Kei Nishikori, Yoshihito Nishioka), Georgia (Nikoloz Basilaşvili, Aleksandr Metreveli), Uruguay (Pablo Cuevas, Martín Cuevas);

Grupa C (Sydney): Bulgaria (Grigor Dimitrov, Dimitar Kuzmanov), Belgia (David Goffin, Steve Darcis), Marea Britanie (Daniel Evans, Cameron Norrie), Republica Moldova (Radu Albot, Alexander Cozbinov);

Grupa D (Perth): Rusia (Daniil Medvedev, Karen Hascianov), Italia (Fabio Fognini, Stefano Travaglia), SUA (John Isner, Taylor Fritz), Norvegia (Casper Ruud, Viktor Durasovic);

Grupa E (Sydney): Austria (Dominic Thiem, Dennis Novak), Croaţia (Borna Coric, Marin Cilic), Argentina (Diego Schwartzman, Guido Pella), Polonia (Hubert Hurkacz, Kamil Majchrzak)

Grupa F (Brisbane): Germania (Alexander Zverev, Jan-Lennard Struff), Grecia (Stefanos Tsitsipas, Michail Pervolarakis), Canada (Denis Shapovalov, Felix Auger-Aliassime), Australia (Nick Kyrgios, Alex de Minaur).

Cine televizează ATP Cup 2020?

ATP Cup 2020 va fi televizată în România de Eurosport. Programul meciurilor îl vedeți AICI.



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI


Leave a Reply

Top