SUNTETI AICI
ACASA > International > Roger Federer vrea să revoluționeze tenisul mondial, printr-o unire istorică. Simona Halep e în tabăra lui

Roger Federer vrea să revoluționeze tenisul mondial, printr-o unire istorică. Simona Halep e în tabăra lui

federer siona halep australian open

Când ai prea mult timp liber începi să te gândești la lucruri care nu ți-ar fi venit în minte. Așa este și cazul lui Roger Federer, care și-ar dori o fuziune între forurile care conduc circuitul masculin şi pe cel feminin în tenis, ATP şi WTA.




“Mă întreb… doar eu mă gândesc că acum este momentul ca tenisul masculin şi cel feminin să se unească şi să fie unul?”, a scris Federer pe Twitter, precizând apoi: “Îmi imaginez o fuziune între WTA şi ATP. Nu vorbesc despre a uni competiţiile pe teren, ci despre o fuziune a forurilor (ATP şi WTA) care conduc circuitul masculin şi pe cel feminin”.

Aceasta ar fi probabil cea mai bună soluție, dar eu încă nu am auzit de conducători ai două foruri cu o groază de bani care să vrea să renunțe la independență unindu-se unii cu alții, indiferent că e vorba de sport sau oice alt domeniu de activitate.

Cert este că, așa cum era de așteptat, Federer a avut mulți susținători, printre care și Simona Halep, care a reacţionat cu mesajul: “Nu eşti singurul”.

Un nume mult cu mult mai multă greutate în tenisul feminin, Billie Jean King, este și ea o ferventă susținătoare a acestei unificări, la care visează de când a apărut era Open. Dar care, din motivele pe care le-am expus mai devreme, nu s-a înfîptuit în atâtea decenii. ”Sunt de acord. Şi am spus asta încă din anii ’70. O voce, feminin şi masculin împreună, este de mult timp viziunea mea pentru tenis. WTA singură a fost mereu Planul B. Mă bucur că suntem pe aceeaşi lungime de undă. Să o facem”, a scris ea.




Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Leave a Reply

Top