SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Foto > Dominika Cibulkova a pozat goală pentru o revistă când era însărcinată în 8 luni – FOTO

Dominika Cibulkova a pozat goală pentru o revistă când era însărcinată în 8 luni – FOTO

Dominika Cibulkova, insărcinată în 36 de săptămâni

Slovaca Dominika Cibulkova trebuie să nască în câteva zile, dar este neschimbată. Ea iubește să se afle în fața aparatului foto, așa că a făcut o ședință foto dezbrăcată pe când era însărcinată în 8 luni.




Cibulkova apare pe coperta revistei Grade Magazine, în numărul care a apărut în aceste zile. Ea a pozat luna trecută, pe când era însărcinată în 8 luni, și nu s-a sfiit deloc, după cum veți vedea.

Retrasă din activitate, Cibulkova a fost, în perioada în care evolua, una dintre celemai apreciate tenismene de către fani datorită felului său de a fi, lipsit de inhibiții atât te teren cât și pe rețelele de socializare, unde pozele cu ea în ipostaze sexy erau mult mai multe decât cu ea în acțiune, pe teren.






În vârstă de 31 de ani, pe care i-a împlinit la 6 mai, Cibulkova trebuie să nască în aceste zile. Ea a fost vineri la salon, ca să nască mai ”cu stil”, după cum a scris pe Instagram.

Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



CITEȘTE ȘI:  Simona Halep, învinsă de Cibulkova și de dureri în turul 2 la Wuhan: ”În mod normal trebuia să mă retrag”

Leave a Reply

Top