SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Vom avea o nouă mămică printre fostele campioane de la Wimbledon. Iată cine este fericita

Vom avea o nouă mămică printre fostele campioane de la Wimbledon. Iată cine este fericita

Ecografia copilului lui Marion Bartoli

Veșțti minunate din lumea tenisului. O fostă câștigătoare a turneului de la Wimbledon, franțuzoaica Marion Bartoli, a anunțat că este însărcinată.




Marion Bartoli și soțul său, fotbalistul Yahya Boumediene, sunt în așteptarea primului copil al cuplului. Ei au anunțat vestea pe Instagram, acolo unde au postat o fotografie de la ecografie. ”Cu o imensă bucurie și emoție vă anunțăm că vom avea un copil. Suntem foarte bucuroși și încântați să fim părinți și abia așteptăm să fim trei în familia Bartoli – Boumediene”, a fost mesajul prin care s-a dat vestea.

Marion Bartoli, alături de soțul ei, Yahya Boumediene
Marion Bartoli, alături de soțul ei, Yahya Boumediene

În vârstă de 35 de ani, Marion Bartoli a fost învingătoarea surpriză a turneului de la Wimbledon, din 2013 – AICI puteți vedea fotografii de atunci. Ea s-a retras la Cincinnatti, la chiar primul turneu după acel prim Grand Slam câștigat. Iar ultimul ei meci oficial a fost o înfrângere suferită în fața Simonei Halep, în turul secund al competiției americane.



Marion Bartoli a fost la un pas de moarte în 2016

În 2016, Marion Bartoli a fost la un pas de moarte. Din cauza unui virus, ajunsese la 47 de kilograme, ea având o înălțime de 1,73 m și declara în direct la ITV: ”Mă tem pentru viața mea!”. Din fericire, tratamentul facut pentru mai multe luni a dat roade și acum Marion Bartoli nu doar că și-a găsit fericirea alături de fotbalist, dar va deveni și mamă.

Buy Me a Coffee at ko-fi.com



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

CITEȘTE ȘI:  Sorana Cîrstea a aflat cu cine va juca în primul tur la Tie Break Tennis. În semifinale ar întâlni o mare campioană

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Leave a Reply

Top