1980. Muzica disco, coafurile diverse și eternele căpșuni inundate în frișcă colorau o atmosferă oarecum vitregă înaintea finalei de la Wimbledon din 1980. Motivul? Unul dintre finaliști tocmai făcuse probabil cea mai imensă criză de isterie văzută vreodată în Regat.
În semifinala jucată cu Jimmy Connors, John McEnroe a izbucnit furibund la un out dat din tușă. Cu greu, tânărul McEnroe a fost calmat, dar, rafinatul public de pe Centre Court nu a uitat acest incident. Astfel, Big Mac a fost acompania la intrarea în arenă dinaintea finalei cu un cor de huiduieli nemaipomenit.
De cealaltă parte a fileului, mereu calm și imperturbabil, Bjorn Borg căuta în modul său silențios un loc în istoria Wimbledonului. La doar 24 de ani pe care tocmai îi împlinise cu nici o lună înainte, taciturnul suedez era deja în cărțile de istorie, grație celor 9 grand slamuri câștigate. Mai mult de atât, el era regele Wimbledonului din ultimii patru ani, printre victimele sale fiind printre alții și nume precum Jimmy Connors sau al nostru, Ilie Năstase.
Finala din 1980 a debutat sub zodia dominației lui John McEnroe. Americanul a dominat fără drept de apel primul set. Nimeni și nimic nu anunța ceea ce urma. Scor 6-1. Mereu calm și imperturbabil, Borg a reușit în cele din urmă să se redreseze în setul secund. Astfel, după două seturi, scorul era egal la seturi, câte unul pentru Borg și McEnroe. Suedezul a continuat fără prea mari emoții și a dominat și setul al treilea, luând deja o opțiune serioasă pentru adjudecarea unui nou trofeu pe iarba londoneză.
Ceea ce a urmat a scris cu adevărat paginile de istorie. Al patrulea set a fost unul extrem de echilibrat. Nimeni și nimic nu a putut despărți cei doi mari jucători. Prin urmare, singura soluție, conform regulamentului a fost tie break-ul. Timp de peste douăzeci de minute, atât Borg, cât și McEnroe și-au etalat cele mai frumoase lovituri din arsenalul lor. McEnroe a salvat cinci mingi de titlu, iar Borg a salvat la rândul său câteva mingi de set. În cele din urmă, McEnroe a decis că e momentul să ducă meciul în decisiv și a tranșat soarta setului după un voleu extraordinar.
Reacția de bucurie a fost vizibilă din partea expansivului McEnroe. De cealaltă parte, Borg a uluit asistența cu calmul glaciar etalat în acest moment dificil. Ultimul set, al cincilea, a fost nota celuilalt. De această, regulamentul prevedea ca diferența să fie de minim două game-uri între învins și învingător. Din nou, s-a mers la cap până la 6-6. De aici încolo, Borg a simțit momentul bun și a forțat victoria.
În cele din urmă, Bjorn Borg s-a impus după aproape patru ore de joc. 8-6 în decisiv. Spășiți de efortul deosebit, cei doi abia au mai stat în picioare la ceremonia prezentării trofeelor. Pentru Borg era o victorie imensă, cel de-al cincilea trofeu la rând la Wimbledon. Pentru McEnroe, aplauzele aceluiași public care l-a întâmpinat în arenă prin huiduieli a semnificat mai mult decât orice altă victorie anterioară din cariera lui. Din păcate pentru el, la următorul meci de la Wimbledon, cel jucat în turul I din 1981 cu Gullikson, temperamentul său coleric a cedat din nou, dar ne-a hărăzit cu faimosul You cannot be serious!
De altfel, rivalitatea dintre Bjorn Borg și John McEnroe nu s-a oprit aici. La doar câteva săptămâni după această finală, John McEnroe și-a luat revanșa la US Open, tot în ultimul act. În 1981, la următoarea ediție de Wimbledon, la doar câteva meciuri distanță după faimoasa criză de isterie a lui McEnroe, americanul l-a învins mult mai categoric pe Borg în ultimul act al Wimbledonului. După o nouă înfrângere la McEnroe la US Open, Bjorn Borg a luat decizia șocantă de a se retrage definitiv din tenis, la doar 26 ani, în plină glorie.
Borg versus McEnroe. Gheață versus foc. Jucătorul tactic versus jucătorul exploziv. Doi oameni atât de diferiți, dar care au ajuns să ofere împreună cel mai frumos spectacol văzut vreodată pe un teren de tenis. Mai mult de atât, în 2017 a apărut și celebrul deja film, Borg vs McEnroe, care, descrie în detalii foarte exacte, ce a însemnat rivalitatea lor pentru tenis și pentru explozia popularității comerciale al sportului alb, dar și ce a însemnat în mod specific, acest sublim ultim act al Wimbledonului din 1980.
