SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Australian Open > Când ar putea debuta Simona Halep în sezonul 2021

Când ar putea debuta Simona Halep în sezonul 2021

Simona Halep lovește cu reverul în timpul meciului cu Elise Mertens din optimile de finală ale Australian Open 2020

WTA a anunțat primele turnee ale sezonului 2021, astfel că ne putem face o idee când va debuta Simona Halep în noul an. 




Conform celor anunțate de WTA, sezonul 2021 va debuta la începutul lunii ianuarie la Abu Dhabi, turneele tradiționale de la Shenzen şi Auckland fiind anulate.

Astfel, prima competiție a anului va fi cea de la Abu Dhabi, turneu de 500 de puncte, care va avea loc în perioada 5-13 ianuarie. Aproximativ în același timp vor avea loc și calificările pentru Australian Open, care se vor desfăşura la Dubai în perioada 10-13 ianuarie.

Apoi, de la 1 februarie vor avea loc concomitent două turnee WTA 500 la Melbourne, denumite foarte inventiv Melbourne 1 și Melbourne 2. Încă nu am înțeles cum vor fi repartizate jucătoarele, dar cert este că ele vor fi alese dintre cele care se vor afla în cele două săptămâni de carantină impusă de organizatorii Australian Open, turneu care a fost mutat în luna februarie, astfel că va începe pe 8 februarie.

Drept urmare, având în vedere acest program, este de așteptat ca Simona Halep să debuteze în noul an la 1 februarie, pentru că participarea de la Abu Dhabi nu ar face decât să o încurce în pregătirea primului turneu de Grand Slam al anului, pe care ar putea-o face alături de antrenorul Darren Cahill, chiar în Australia. Și, cum oricum se va afla în carantina pentru Australian Open, dacă nu cumva va decide să plece mai repede pe continent pentru a ieși mai rapid decât alte jucătoare din izolarea impusă de organizatori, care le dau mână liberă tenismenelor să facă ce vor în Melbourne după expirarea celor două săptămâni de carantină la hotel.




Programul WTA pentru lunile ianuarie și februarie

5 Ianuarie – WTA 500 Abu Dhabi Women’s Tennis Open

10 Ianuarie – Australian Open calificări, Dubai

1 Februarie – WTA 500 Melbourne 1

1 Februarie – WTA 500 Melbourne 2

8 Februarie – Australian Open

15 Februarie – WTA 250 Melbourne



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Leave a Reply

Top