SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Australian Open > Primele declarații ale Simonei Halep după victoria cu Iga Swiatek: ”Înseamnă mult pentru mine”

Primele declarații ale Simonei Halep după victoria cu Iga Swiatek: ”Înseamnă mult pentru mine”

Simona Halep

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open după ce și-a luat revanșa în fața polonezei Iga Swiatek, cea care o eliminase anul trecut la Roland Garros.




De altfel, după victoria cu 3-6, 6-1, 6-4 obținută în fața puștoaicei, Simona nu și-a putut reține fericire la Eurosport Cube: ”Mă bucur mult de această victorie, înseamnă mult pentru mine. Meciul de la Roland Garros a fost foarte greu, pentru că nu mi-am găsit ritmul, nu mi-a ieşit nimic. Astăzi am încercat să fac câteva lucruri mai bine decât anul trecut şi sunt fericită că am câştigat”, a spus ea.




Simona Halep,victoria 100 în turneele de Grand Slam

Românca a spus și care a fost arma sa în partida care i-a adus cea de-a o suta victorie în turneele de Grand Slam: ”Cred că tot turneul am servit destul de bine, mă bucur că am putut să-mi îmbuntăţesc servciul. Nu e atat de puternic, dar îl simt bine, pot să direcţionez mingea în mai multe locuri, nu numai sub un anumit unghi, încerc să variez un pic mai mult. M-a ajutat mult astăzi, a fost important să mixez seviciul şi cred că am forţat-o să facă unele greşeli la retur”, a mai spus Halep.

Simona spune că deși e puțin obosită, nu se poate plânge de probleme de ordin fizic: ”Mă simt OK fizic, nu mă pot plânge deoarece am muncit mult în pauza competiţională, acasă, şi când am venit aici am putut să mă pregătesc două, trei ore pe zi. Sunt un pic obosită, este normal, deoarece stresul creşte, dar acum sunt relaxată, concentrată şi vreau dau totul, să încrec să mă recuperez cât mai mult posibil ca să fiu gata pentru turul următor”, a încheiat a doua favorită a turneului.

CITEȘTE ȘI:  WTA Roma: Simona Halep joacă azi pentru titlu. Meciul începe la ora 14.00 și va fi televizat pe DigiSport.



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

CITEȘTE ȘI:  FOTO: Simona Halep a jucat tenis pentru copiii cu autism la Tennis With The Stars

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Leave a Reply

Top