
Simona Halep, Irina Begu și Sorana Cîrstea, cele trei românce de pe tabloul principal al turneului de la Miami (23 martie – 4 aprilie), și-au aflat adversarele. Simona are un traseu dificil.
Desemnată cap de serie numărul 3 la competiția americană, după Ashleygh Barty și Naomi Osaka, Halep va avea primul tur liber, la fel ca toate celelalte favorite. Apoi, va juca împotriva franțuzoaicei Caroline Garcia (51 WTA) sau a unei jucătoare venite din calificări. Apoi, advesară i-ar fi, dacă se vor respecta calculele hârtiei, americanca Cori Gauff sau letona Anstasija Sevastova. În optimi am putea avea al doilea meci din acest an contra polonezei Iga Swiatek , cap de serie 15. Asta dacă nu va veni în locul ei la întâlnire Madison Keys (favorită 19). În sferturile de finală vor veni adevăratele teste. Acolo ar urma să o aștepte fie Elina Svitolina, a cincea favorită, fie Petra Kvitova, cap de serie 9, asta, desigur, dacă nu vor exista mari surprize de-a lungul turneului.
În semifinale ar urma marea confruntare cu liderul clasamentului, Ashleigh Barty, cea care recent a scos-o pe româncă din Top 10 all-time al săptămânilor petrecute pe primul loc. Dacă toate socotelile noastre și ale organizatorilor se vor împlini, mult dorita finală ar urma să aibă loc împotriva japonezei Naomi Osaka, jucătoarea considerată a fi cea mai în formă în acest sezon.
Celelalte două românce direct acceptate pe tabloul principal, Irina Begu și Sorana Cîrstea, vor intra în cursă direct din primul tur. Irina (74 WTA) va juca împotriva rusoaicei Anna Kalinskaya, situată cu doar două locuri mai sus decât ea în clasamentul mondial. Dacă se califică în turul al doilea, Begu va juca împotriva croatei Petra Martic, cap de serie numărul 20.
Sorana, ocupanta poziției 66, va juca împotriva unei adolescente debutante din SUA, Katrina Scot, care are doar 16 ani și ocupă locul 443 în lume. În turul secund, Cîrstea va evolua cu favorita 22, Anett Kontaveit din Estonia.
Avem și în calificări două fete. Mihaela Buzărnescu va juca împotriva favoritei 2, canadianca Leylah Fernandez, iar Monica Niculescu împotrivei Liudmilei Samsonova.
Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI