Două retrageri majore într-o zi de la Wimbledon. Naomi Osaka și Rafael Nadal vor fi doar telespectatori la turneul britanic.
“Naomi nu va juca Wimbledon anul acesta. Ea îşi acordă timp cu prietenii şi familia. Va fi pregătită pentru Jocurile Olimpice şi este încântată să joace în faţa fanilor ei de acasă”, se arată într-un comunicat el echipei japonezei Naomi Osaka.
Afectată de polemica iscată după ce a decis să boicoteze presa, Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros, înaintea meciului din turul al doilea. Apoi, s-a retras şi de la turneul de la Berlin, programat în acestă săptămână.
La rândul lui, Rafael Nadal, ocupantul locului 3 ATP, a anunţat că a decis să nu participe în acest an nici la Wimbledon, nici la Jocurile Olimpice.
“Bună tuturor, este ceva ce nu îmi face plăcere să scriu, dar am vrut să vă anunţ că am decis să nu particip la ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Nu este o decizie uşor de luat, dar după ce mi-am ascultat corpul şi am discutat cu echipa mea, înţeleg că este decizia corectă, scopul fiind să îmi prelungesc cariera şi să continui să fac ceea ce mă face fericit, şi anume să concurez la cel mai înnalt nivel şi să lupt în continuare pentru obiectivele profesionale şi personale la nivelul cel mai înalt al competiţiei.
Faptul că în acest an sunt doar două săptămâni între Roland Garros şi Wimbledon nu a făcut ușoară recuperarea pentru corpul meu după sezonul solicitant pe zgură. Au fost două luni de eforturi mari şi decizia pe care o iau este bazată pe perspectiva pe termen mediu şi lung”, a scris Nadal.pe Facebook.
Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din Ro
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI