SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Irina Bara > Sorana Cîrstea, Irina Begu și Irina Bara și-au aflat adversarele la Melbourne Summer Set 2

Sorana Cîrstea, Irina Begu și Irina Bara și-au aflat adversarele la Melbourne Summer Set 2

Sorana Cîrstea în joc

Avem jucătoare din România și în cel de-al doilea turneu WTA 250 organizat la Melbourne. Sorana Cîrstea, Irina Begu și Irina Bara vor juca de luni la Melbourne Summer Set 2.




Desemnată cap de serie numărul 5, Sorana Cîrstea, care a ajuns de câteva zile la Melbourne, va juca în primul tur contra rusoaicei Varvara Gracheva. În turul secund, ar urma să o întâlnească pe învingătoarea meciului dintre Alison van Uytvanck și Amanda Anisimova.

Prezentă și ea pe tabloul principal, Irina Begu va juca împotriva principalei favorite, americanca Jessica Pegula. În turul secund, ar urma că o întâlnească pe învingătoarea partidei dintre Jasmin Paolini și Anna Schmiedlova.

Tot contra principalei favorite, dar a calificărilor, va juca și Irina Bara, care a petrecut Revelionul împreună cu Simona Halep și cu Alexandra Cadanțu. Ea o va întâlni luni pe franțuzoaica Oceane Dodin. În turul secund, care e și cel decisiv, ar urma să joace împotriva învingătoarei meciului dintre Anna Kalinskaya, favorită 7, și Christina McHale.

Alte trei tenismene din România, Simona Halep, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, sunt înscrise pe tabloul principal de la Melbourne Summer Set 1. AICI vedeți cu cine vor juca.




Cadoul ideal pentru practicanții tenisului de toate vârstele este la un click distanță. Brățara Charm ”Love Tennis”, este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

HAI CU MINE PE SUPERBET SUPERSOCIAL: De acum, mă puteți urmări și în Superbet SuperSocial. AICI găsiți link-ul care vă va duce în cea mai frumoasă comunitate a pariorilor. Puteți face schimb de informații, puteți să vă inspirați din biletele SuperAmbadasorilor – printre care sunt onorat să mă număr -, dar puteți deveni voi înșivă SuperInfluenceri. Totul, în Superbet SuperSocial, AICI.


Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din Ro

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top