La Bogota se vorbeşte în aceste zile româneşte! Nu mai puţin de şapte jucătoare din şata noastră participă la turneul care se dispută începând de astăzi în capitala Columbiei şi care este dotat cu premii în valoare totală de 20.000 de dolari. Simona Halep, care revine în activitate după o accidentare, este cap de serie numărul 3, iar Edina Gallovits-Hall este a şaptea favorită a întrecerii, ele fiins româncele direct acceptate pe tabloul principal.
AICI PUTEŢI VEDEA CONFIGURAŢIA TABLOULUI PRINCIPAL AL TURNEULUI DE LA BOGOTA
În calificări vom fi reprezentaţi de cinci jucătoare, exact cele care au obţinut rezultatele remarcabile de la Cali (100.000 de dolari) în această săptămână: Irina Begu (cap de serie numărul 7), Elena Bogdan, Alexandra Cadanţu, Mădălina Gojnea şi Raluca Olaru. AICI VEDEŢI CE AU FĂCUT ROMÂNCELE LA CALI
AICI PUTEŢI VEDEA CONFIGURAŢIA TABLOULUI DE CALIFICĂRI AL TURNEULUI DE LA BOGOTA
One thought on “Şapte jucătoare din România pe tabloul principal şi cel de calificări la Bogota!”