SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > TERENUL FANILOR, la serviciu Cosmin: Un incident minor, o rivalitate istorică: Serena Williams vs Justine Henin au parte de

TERENUL FANILOR, la serviciu Cosmin: Un incident minor, o rivalitate istorică: Serena Williams vs Justine Henin au parte de


Serena Williams si Justine Henin la Roland Garros, in 2003

În Terenul Fanilor, Cosmin ne readuce în memorie un moment foarte impotrant din cariera Serenei Williams. S-a petrecut în urmă cu 10 ani și e vorba de un incident apărut în meciul cu Justine Henin, din semifinalele de la Roland Garros.

The hand incident… -the butterfly effect- ?

Lumea tenisului a vazut de-a lungul timpului multe incidente care au dus la mari rivalitati sau din contra, mari rivalitati care au iscat multe incidente. Insa, uneori, cand facem o retrospectiva pare de necrezut cum unele lucruri atat de mici si neinsemnate la prima vedere au putut isca totusi dispute atat de mari…

Anul 2003. Scena – sanctuarul zgurei, Roland Garros. Protagoniste pe masura: Serena Williams si Justine Henin. Serena Williams era la sefia clasamentului WTA. Se afla intr-o dominatie clara, reusise ”Serena Slam”, adica castigarea celor 4 Grand Slam-uri la rand si nu dadea semne ca are de gand sa piarda… De fapt, avusese un parcurs excelent pana in semifinale, fara sa piarda set si chiar oferind o adevarata lectie de tenis, nu spre deliciul publicului, trecand cu 6-1, 6-2 de Mauresmo in sferturi. De cealalta parte a fileului era Justine Henin, care desi nu castigase inca un Grand Slam, avea clar talentul, de care nu ducea lipsa, ce avea sa o transforme in una din cele mai bune jucatoare a tuturor timpurilor.
In primul set insa, nu Serena a parut jucatoarea de neoprit, ci lucrurile au stat exact invers, Justine castigand cu 6-2.

Dupa un al doilea set, nu fara lupta, care i-a revenit Serenei cu 6-4, lucrurile pareau a fi decise. Serena facuse break-ul, avea 4-2 si 30-0 pe propriul serviciu. Aici isi face aparita controversatul ”the hand incident”. Serena vrea sa serveasca, insa exact in momentul in care arunca mingea pentru a servi, si o si face, mingea ducandu-se in fileu, Justine ridica mana semn ca nu e pregatita. Serena se aseaza pentru un nou serviciu, insa intreaba, fara intonatia unei intrebari in voce, ,,first serve?” Asa ar fi si trebuit sa se intample, sa i se acorde primul serviciu, insa arbitrul nu a vazut-o pe Henin avand mana ridicata, asa ca ii spune Serenei ca va fi doar un al doilea serviciu. Serena, oarecum mirata ii spune acestuia ”a ridicat mana” privind spre Justine, asteptand parca o confirmare din partea acesteia. Acelasi lucru il face si arbitru, insa Justine nu schiteaza nimic, nu scoate nici o vorba, asteptand la retur. De aici a inceput insa nebunia… Serena pierde urmatoarele 4 puncte si implicit serviciul. Intr-un cadru infernal, cu o arena care incepuse sa o huiduie pe Serena aproape dupa fiecare punct, Serena pierde controlul si chiar meciul, scorul final fiind 6-2 4-6 7-5 in favoarea lui Henin .

A fost acela punctul de intoarcere al meciului, un incident minor, chiar banal ?! Serena s-a simtit nedreptatita, spunand, printre lacrimi la conferinta de presa de dupa meci ca este dezamagita de adversara ei, ca a minti nu e drept. Justine a replicat spunand ca nu se simte vinovata cu nimic, ca pur si simplu nu a fost gata sa joace punctul si ca de aceea au un arbitru principal, pentru a rezolva astfel de situatii.

Cert e ca acela a fost un moment de cotitura in rivalitatea dintre cele doua, Serena dand impresia ca nu a uitat niciodata acel incident . De exemplu , dupa o semifinala pierduta la tie-break in fata Jelenei Jankovic in care fusesera cateva mingi contestate de sarboaica, Serena ii spune acesteia la fileu ”Niciodata nu as trisa asa. Crezi ca as face asta? Nu sunt Justine, intelegi ce vreau sa spun”. De asemena, Justine a revenit asupra incidentului, desi la vremea aceea, in 2003 declarase altceva, spunand ”Da, e adevarat, nu e cea mai frumoasa amintire a mea”.

Serena nu a pierdut momentul de a o taxa din nou pe Justine , scriind pe contul ei de Twitter ”Am tot auzit despre aprobarea cuiva cum ca a mintit si trisat impotriva mea la French Open. A marturisit, in sfarsit?”

Acesta este poate cel mai bun exemplu cum uneori un moment mic, insignifiant, poate escalada de-a lungul anilor si da nastere unei rivalitati duse dincolo de terenul de tenis… O rivalitate care insa a fost benefica pentru tenisul feminin, fiindca ne-a oferit atatea meciuri de calitate, doua stiluri de joc in contrast, cu o Justine care o depasea prin eleganta, cu o Serena care o depasea prin forta, cu lupte crancene , si cu un c’mon din partea Serenei rostit de fiecare data cu atata inversunare ca si cand niciodata nu uitase ca a fost un mic incident, candva , intr-o semifinala la Roland Garros…

OFERTĂ: Toate rachetele Wilson au reducere zilele acestea pe Sportisima. Aici vedeți cât costă acum.

OFERTA ZILEI de la EMAG: Acest aparat NIKON are o reducere de 40%! Este dotat cu cea mai rapidă funcție de fotografiere continuă dintre toate aparatele existente pe piață.

CITEȘTE ȘI:  TERENUL FANILOR, la serviciu Andreea: Cifrele, statisticile și recordurile Australian Open

One thought on “TERENUL FANILOR, la serviciu Cosmin: Un incident minor, o rivalitate istorică: Serena Williams vs Justine Henin au parte de

Leave a Reply

Top