În Terenul Fanilor revine Andreea, cu un text legat de Roger Federer, favoritul său dintotdeauna. Şi pentru totdeauna.

Am lipsit toata saptamana trecuta! Deliberat am facut-o, am stiut inca din februarie ca voi pierde a doua saptamana de Wimbledon! Insa asa a fost sa fie, stiti voi, odata ce inaintezi in varsta si daca mai ai parte si de anumite evenimente nedorite, devii ceva mai filosof si incepi sa realizezi ca viata nu inseamna doar tenis, ca viata e frumoasa si din pacate atat de scurta! Si ca fiecare minutel in parte trebuie trait ca si cum ar fi ultimul! Prin urmare m-am hotarat sa imi iau vacanta exact atunci!

Chiar ii spuneam unui prieten ca pentru prima data in 10 ani batuti pe muchie il las pe Roger in mijlocul unui turneu de mare slem! Ultimul a fost Australian Open 2004 pe care nu l-am urmarit chiar in intregime, insa de la RG 2004 nu a mai jucat niciun meci fara mine!

Asadar in duminica libera de la Wimbledon am plecat! Dupa o sapatamana in care am facut eforturi remarcabile sa nu raspund provocarilor de a da replica….nu mai conteaza cui…., si chiar vreau sa spun ca doar din respect pentru acest site si pentru administratorul  lui m-am abtinut, dupa o saptamana in care l-am regasit pe Roger al meu, cel de acum cativa ani, pe Roger al meu pe care aproape ca nu il mai recunoasteam uneori, pe dragul meu drag Roger Federer, campionul inimii mele! Plecam linistita pentru ca vazusem iarasi siguranta, liniste, calm, precizie, seriozitate, vazusem ca nu are de gand sa lase nimic de la el, vazusem ca trateaza toate punctele, meciurile, adversarii cu aceeasi seriozitate ca si cum de asta ar depinde totul! Deci plecam linistita

Insa acolo nu e ca acasa! Nu tu net, decat in holul hotelului, nu tu tv cu un post care sa transmita Wimbledon! Duminica si luni am stat cum am stat, insa marti am intrat in fibrilatii! Am omorat telefonul pe 3G, – noroc cu tehnologia asta – am depasit ratia, numai plaja nu a fost ce am facut eu! Roger, Simona, Grig! Roger, Simona, Grig! Asta era ordinea! De zeci si zeci de ori! Si Nadal uneori! insa rezultatele erau mai mult decat satisfacatoare, asadar totul a fost OK! Si a venit ziua sa vin acasa, am ajuns exact la fix ca sa vad ultimul tiebreak al lui Djokovic cu Grig, apoi semifinala lui Roger!

Frumoasa, sigura, linistita, fara nimic tensionat! Scurt si la obiect!

Asadar, finala Roger – Djokovic! Greu, dar nu imposibil! Am zis, asta e, o sa fie care pe care!

In afara de faptul ca mi-am dorit cu ardoare, prin toti porii si prin toata respiratia simteam ca imi doresc sa castige Roger asa cum nu mai dorisem de foarte mult timp ceva, deci in afara de asta un singur lucru mi-am dorit de la finala asta: sa se termine repede! Sa bata sau sa piarda repede! Din pacate nu mi-a iesit nici una nici alta! Au fost 4 ore de chin in adevaratul sens al cuvantului, 4 ore de speranta si disperare! As vrea sa fiu acum ipocrita si sa spun ca altii ca sunt multumita cu turneul asta, dar nu sunt! Si cine m-ar crede? NU, nu sunt multumita!  Stiu ca specialistii spun ca are aproape 33 de ani, ca altii si-ar da o mana pentru o finala de mare slem, bla bla bla! NU, nu sunt multumita nici macar in conditiile astea! Pentru ca meciul asta trebuia castigat! Pentru ca inclusiv el spunea ca nu o sa mai aiba 10 ani la dispozitie sa castige acest turneu, pentru ca timpul nu iarta pe nimeni!Era un meci care nu trebuia scapat din mana! Setul trei mai ales nu trebuia sub nicio forma sa-l piarda! La 2-1 la seturi pt el lucrurile ar fi stat cu totul si cu totul altfel! Sunt sigura, sigura de asta! OK, a fost o finala frumoasa, dramatica, cu puncte senzationale, dar nu ma pot opri sa nu ma gandesc ca Roger nu castiga niciodata meciurile astea pe muchie de cutit, dramatice, din finalele de mare slem! A fost Austr Open 2009 – pierduta dramatic cu Nadal, a fost US Open tot 2009 pierduta tot dramatic cu Del Potro, a fost supliciul meu vesnic la care nu pot nici macar sa ma gandesc, finala de la Wimbledon 2008 pierduta dramatic cu Nadal! Singura finala de acest gen castigata a fost cea cu Roddick de aici din 2009!  Atat! Asta ca sa se vada ca Roger al meu simte emotie pana in maduva oaselor, nu este un robot, are sentimente la fel de puternice ca noi toti! Poate mi-ar fi placut si mie sa fie mai rece, sa reziste mai bine presiunii in momentele decisive, dar atunci nu ii mai vedeam acea privire pierduta de la final, trista, care m-a strapuns ca un cutit in inima, nu i-as mai fi observat acea micuta lacrima, una singura, nu as mai fi vazut cum ridica ochii spre tribunele care il aclamau in picioare!

S-a terminat meciul si o jumatate de ora nu m-am putut misca! Cand in sfarsit am reactionat am simtit ceva umed langa mine, era un servetel, am realizat ca plansesem fara sa imi dau seama! Nu pot nici acum sa imi revin, sa realizez ca a pierdut un meci pe care in atatea momente l-a avut in mana, un meci in care am crezut in el de la start pana la finish, fara nicio indoiala ca pana la urma se va impune. Mai ales dupa ce a luat setul 4 asa cum l-a luat am fost sigura, absolut sigura ca va castiga!

Spunea cineva la un moment dat ca fanii lui Roger sunt aroganti! Dupa ce am inceput sa functionez aseara, am intrat pe diverse forumuri, site-uri etc! Si ce vad eu?! : Toti suntem alaturi de Roger! Toti il incurajam, toti il asiguram de dragostea noastra, de sustinerea noastra, toti il asiguram ca pentru noi el este numarul 1, cel mai bun! Daca asta inseamna sa fii arogant atunci DA, suntem cei mai aroganti fani din lume! Si cei mai multi si cei mai frumosi si cei mai inventivi si cei mai devotati!Te iubim Roger! Poti sa pierzi toate meciurile de acum pana la final tot al nostru esti si tot la fel de mult te iubim! Poate chiar mai mult, daca se poate cumva, dar nu cred, cred ca suntem la limita iubirii, mai mult de atat nu se poate!

Mi-am pus toate sperantele in meciul asta, desi pana nu demult eram convinsa ca Roger greseste ca inca ramane in circuit, ca ar trebui sa se retraga! Ca ce joaca acum nu mai are absolut nicio legatura cu ce juca atunci cand l-am vazut si remarcat! Ca tenisul lui, splendoarea lui de tenis a disparut!

Doamne, sa ma ierti, Roger, pentru ca am gandit asta! Sa ma ierti ca m-am ratacit pentru ceva vreme, ca pentru o perioada poate nu am mai crezut in tine! Sunt sigura ca vor mai fi momente din astea cand am sa-mi pierd credinta pt o scurta perioada, dar oameni suntem, greseli facem! Nu sunt nici eu robot, cum nici el nu este! Nu ma pot abtine mereu, la fel cum nici el nu isi poate stapani emotiile mereu! Eram absolut sigura ca nu va mai reusi nimic remarcabil, si vine acum si imi da in cap cu aceasta finala! Pierduta, e adevarat, dar e o finala! Trebuia castigata, dar e o finala de mare slem! Ma uitam cum iese x, iese y, si el merge inainte, fara sa tremure nici macar un pic!

A fost un turneu in care m-am bucurat, am fost fericita, am suferit, am sperat, iar am suferit, am plans, m-am linistit, mi-am lins ranile si acum o iau de la capat! Si eu si el! Fiecare la fel: si cu tenisul si cu viata lui privata! Ca asa e absolut normal! Cu prioritati diferite si cu aceeasi pasiune!

La un moment dat ma gandeam daca sa ma mai risc sa imi pun sufletul pe tava si sa mai sscriu despre toate emotiile, fericirea, tristetea, speranta, deznadejdea mea, pentru ca nu toata lumea intelege, unii abia asteapta sa isi sufle in pumni, dar am zis ca Roger merita asta! Roger merita sa exprimi tot ce iubesti, tot ce simti pentru el, merita sa spui lumii intregi cum e sa fii dedicat si devotat pana sfarsitul vietii unui anumit mod de viata, de stil, de caracter!

Asadar, pierzi sau castigi, joci inca sau nu, te iubim Roger pana in strafundul inimii noastre, cu toata aroganta de care suntem noi, fanii tai, in stare!

Si inca o data sa ma ierti, Roger, ca la un moment dat mi-am pierdut speranta! O s-o mai fac si pe viitor probabil dar esti tu aici sa ma aduci pe drumul cel bun! In asta chiar am incredere!