
Nu știu dacă s-a potrivit vreodată mai prost o reclamă în tenisul mondial. Probabil că da, dar asta e chiar prea de tot și cred că și fanii lui Nadal sunt de acord cu mine.
Imaginea KIA, unul dintre sponsorii principali ai Australian Open, Rafael Nadal trebuia să filmeze o reclamă destinată special primului turneu de Grand Slam al anului. O reclamă în care spaniolul, cu o KIA Sorento echipată corespunzător, îl ajută pe X-Men să salveze ediția din 2015 a turneului de la Australian Open, care e atacată de Santinelele zburătoare.
De ce zic că e nepotrivită tema? Evident, pentru că acum Nadal nu prea e în stare să se salveze singur, dovadă că a fost eliminat la Doha în primul tur de Berrer, care apoi a pierdut cu Dodig fără prea mari bătăi de cap. Și spaniolul a recunoscut că nu trece printr-o pasă foarte bună, dar că speră să își revină pas cu pas. Așa că sigur nu i-ar sta capul la salvarea Australian Open. Oricum, și cu asta închei și vă las să priviți reclama, mie îmi place mai mult de Nadal așa cum e acum, cu bune, cu rele, care mai și pierde după revenire. Îmi place pentru că dovedește că e om, că are slăbiciuni, că e un tenismen normal, care are nevoie de timp să-și intre în formă. Așa cum ar avea orice tenismen. Asta spre deosebire de perioada de acum doi ani când a revenit după accidentarea la genunchi și alerga de unul singur prin circuit…