SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Indian Wells 2015. Simona Halep despre semifinala cu Serena Williams: ”Am șansa mea să câștig”

Indian Wells 2015. Simona Halep despre semifinala cu Serena Williams: ”Am șansa mea să câștig”

indian wells 2015 simona halep

indian wells 2015 simona halep
Simona Halep dupa calificarea in semifinale la Indian Wells 2015

Simona Halep s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în semifinalele turneului de la Indian Wells. Ea va juca, sâmbătă dimineață, un meci de gală la Indian Wells 2015, contra liderului clasamentului mondial, Serena Williams.

După calificarea în semifinalele Indian Wells 2015, Simona Halep a fost asaltată de ziariști la conferința de presă. Simona a vorbit și despre întâlnirea din penultimul act, contra liderului clasamentului mondial. După cum veți vedea, e hotărâtă să obțină a doua victorie împotriva americancei: ”Sunt încrezătoare și știu că am șansa mea să câștig, dar știu la fel de bine că ea e o jucătoare puternică și știe să treacă peste fiecare situație în timpul partidelor. Va fi o partidă diferită față de cea câștigată de mine la Turneul Campioanelor, pentru că acolo a fost un meci disputat indoor și, de asemenea, a fost în cadrul grupelor”, a spus Simona Halep.

Jucătoarea noastră a fost întrebată și ce a învățat din dubla confruntare cu Serena Williams la Turneul Campioanelor de la Singapore. Una câștigată categoric de Simona, în grupe, a doua pierdută categoric în finală. Răspunsul jucătoarei noastre a fost foarte matur: ”Am învățat că dacă am curajul de a intra pe teren și să mă gândeșc doar că pot câștiga, o pot face. Dar că dacă sunt nervoasă și emoționată e mult mai greu să joc împotriva ei. Trebuie doar să cred și să intru pe teren să îmi fac jocul și să încerc orice să câștig”, a mai spus Simona Halep la conferința de presă.

În aceeași întâlnire cu ziariștii de după victoria cu Carla Suarez Navarro, Simona a făcut și o comparație între cum s-a simțit la ediția trecută și cum se simte acum, la Indian Wells 2015. Ea a spus că, deși anul trecut a ajuns mai ușor în semifinale, cu victorii mai clare, ”anul trecut am făcut un turneu bun, dar pot să spun că la această ediție e mai bună decât precedenta. Acum simt mult mai bine mingea și jocul. Sunt mult mai încrezătoare și cred că am șansa mea în semifinale”, a spus Simona Halep.

Românca a explicat și ce a vrut să spună prin faptul că anul acesta e mai bun decât precedentul la Indian Wells. ”Anul trecut nu simțeam jocul atât de bine. Acum mă simt mult mai bine. Simt jocul și simt fiecare lovitură, așa că de aceea spun că simt mai mult. Mă simt mult mai bine deoarece domin meciul până la final. Acesta e ce mai important lucru pentru mine, să îmi găsesc stilul și să-mi fac jocul în fiecare meci”, a încheiat Simona Halep.

În încheiere, o precizare: chiar dacă această conferință de presă a avut loc miercuri, abia în cursul acestei seri a fost publicat transcriptul ei, aceasta fiind regula marilor turnee, de a nu mai publica în aceeași zi întrebările și răspunsurile. Motivația e simplă și e dată de respectul pe care orgnizatorii de turnee vor să-l arate publicațiilor care au trimiși speciali la competiții, astfel încât ziariștii prezenți la fața locului să aibă primii acces la informație. Așa că dacă veți vedea pe diverse site-uri românești, azi, articole de genul ”noi declarații ale Simonei Halep”, sau ”cele mai noi declarații ale Simonei Halep”, să știți că e vorba de declarațiile ei de la conferința de presă de miercuri. Dacă sunteți curioși să citiți toate declarațiile făcute de Simona, AICI aveți toate întrebările și răspunsurile.



Leave a Reply

Top