
Simona Halep a reluat antrenamentele după vreo două zile de pauză, absolut necesare după victoria extraordinară de la Indian Wells. Ea a avut o sesiune de pregătire plină de voie bună la Miami în cursul dimineții de ieri.
Simona Halep a fost surprinsă la antrenamentul de ieri așa cum rar o vedem la antrenamente. Ea părea să se simtă foarte bine, ceea ce e îmbucurător, așa că fotografiile sunt oarecum inedite, pentru că o arată foarte veselă. De asemenea, o altă noutate e revenirea Virginiei Ruzici lângă jucătoarea noastră. Fosta campioană de la Roland Garros, actual manager al Simonei, a lipsit de la Indian Wells, acolo unde de interesele Simonei s-a ocupat, se spune, Ion Țiriac. De altfel, acesta a și fost prezent la antrenamentele româncei.
Simona Halep va intra în concurs vineri, direct în turul secund, adversară urmând a-i fi Nicole Vaidisova. Meciul va fi în direct la DolceSport.



One thought on “Miami Open 2015. Cu Virginia Ruzici alături, Simona Halep a fost cu zâmbetul pe buze la antrenamentul de ieri”