

Simona Halep ocupă oficial, de azi, primul loc în WTA Race, clasamentul care contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor. În ierarhia tradițională, românca e pe locul 3.
Cu punctele acumulate după cucerirea titlului la Indian Wells, Simona Halep a urcat pe locul 1 în WTA Race, așa cum era deja calculat înaintea finalei cu Jelena Jankovic. Evident, a făcut și o fotografie cu indicatorul spre Singapore, locul unde în toamnă se va disputa turneul celor mai bune 8 jucătoare din lume. Până atunci, evident, mai e drum lung și nici o jucătoare nu are locul asigurat, dar important este că Simona a mai bifat o premieră, fiind prima jucătoare din România care ocupă această poziție.
În clasamentul tradițional de simplu, Simona Halep ocupă în continuare locul 3. E urmată de Irina Begu, care a coborât un loc și e acum pe 35 în lume, de Monica Niculescu, care coborât două poziții și e pe 70, și de Alexandra Dulgheru, care staționează pe 72.
În afara Top 100 le găsim pe Andreea Mitu, care a coborât 3 locuri și e pe 107, pe Sorana Cîrstea, care a coborât patru poziții și e pe 148, pe Ana Bogdan, care a urcat două poziții și e pe 174 – cel mai bun loc al carierei – și pe Patricia Țig, care a urcat 4 poziții și e pe 193, de asemenea cel mai bun loc al carierei.
La dublu, lidera româncelor e Monica Niculescu, care a coborât o poziție, pe 49. Ea e urmată de Irina Begu, care a coborât două locuri și e pe 59, de Raluca Olaru, care a urcat două poziții și e acum pe 61 – cel mai bun loc din carieră – și de Elena Bogdan, care a coborât un loc, până pe 98.