
.
De o bună perioadă, firma franceză de echipament sportiv și rachete de tenis, badminton și squash , Babolat, a introdus pe piață, o racheta care înregistrează în timp real date despre fiecare lovitură din timpul unui meci , numită Babolat Play, proiect promovat de Rafael Nadal care a testat și el aceasta inovație:
Ei bine, a venit și rândul unui jucător de tenis român și anume Florin Mergea (locul 16 ATP, dublu) să o testeze. El a primit zilele trecute la turneul ATP de la Stuttgart, un set de rachete Babolat Play Drive, firma de rachete cu care Florin are contract de ceva vreme . Iată-le:

.
Cu aceste rachete s-a prezentat românul ieri, împreună cu partenerul său Rohan Bopanna (India, 18 ATP) la meciul din primul tur de dublu de la turneul german , împotriva perechii croato-germane Cilic/Moser , meci câștigat după cum ați aflat și pe DoarTenis .
Mai jos puteți vedea statisticile inedite înregistrate de această rachetă conectată cu tehnologia:

.
Așadar 1 oră și 19 minute în care racheta reprezentantului nostru a fost “jucată” timp de 11 minute, prin 248 de lovituri dintre care 84 backhand-uri, 94 forehand-uri, 58 de servicii și 12 smash-uri de deasupra capului, 65% dintre acestea fiind lovite în plin. Mai puteți vedea deasemenea și statistici ale puterii loviturilor și ale energiei .
Statistici foarte interesante, care ar trebui să contribuie la îmbunătățirea jocului tenismenului sau tenismenei care o folosește iar noi sperăm ca așa se va întâmpla.
Mai jos vă mai punem la dispoziție alte 3 fotografii din timpul meciului:



.
Poate cu ajutorul ei o sa il bata in sfarsit si pe Horia!