Deceniul de supremație a lui Rafael Nadal pe zgura pariziană pare a se fi încheiat. Trofeul, câștigat doar în 2009 de altcineva decât Nadal, și anume Roger Federer, va ajunge anul acesta în mâinile unui nou campion. Cel mai probabil, acesta va fi Novak Djokovic.
Sfertul de finală de azi, disputat pe arena Philippe Chatrier, între actualul număr 1 mondial, Novak Djokovic, și multiplul campion la Roland Garros, Rafael Nadal, a fost la ani-lumină de meciul strâns la care se aștepta toată lumea: dezechilibrat, pe alocuri un adevărat chin pentru sărbătoritul de azi (n.r. – spaniolul împlinește 29 de ani). Djokovic a dominat autoritar începutul de meci, ajungând la 4-0 în doar 15 minute, Nadal a reușit să egaleze dar, cu toate astea, a cedat setul cu 5-7. Iar de aici înainte, meciul a curs net în favoarea sârbului. Eficacitatea acestuia din urmă la loviturile de atac a crescut din ce în ce mai mult, pe fondul acumulării de încredere, iar setul doi și setul trei au fost câștigate cu scoruri care nu admit nicio contestație: 6-3, 6-1 (puncte direct câștigătoare: 45-16). Nadal, campionul de altădată, a fost la un pas de 0-6 în setul trei, dar l-a evitat. N-a reușit să evite și dubla greșeală din final, care i-a și adus victoria sârbului.
În semifinale, Djokovic se va întâlni cu Andy Murray.
.
.Irina Iacovescu pentru doar tenis.ro
.
.



Ai vazut?! Ma puneai pe mine sa ii fac cadou!!! Djoko a facut un cadou umanitatii astazi!!! Iar dubla aia de la final….wow,ce gust bun a avut!!!! O nebunie!!! Dumnezeu dragutu’!!! Tot ca urmare a unei duble s-a calificat in finala de la Melbourne 2009!!! Bravo Djoko!!! Sa-mi traiesti!!
Insa acum ma mut cu arme si bagaje in tabara lui Stan!! Deh! Elvetian si el!!! Go Stan!!!!!
Si cica va fi nr 10 mondial???? Wow!!!! Din ce in ce mai……interesant!!!!
Poate că în aprilie, anul viitor îl vom vedea și la București. Cine știe?
Cu wild card, ca e posibil sa nu aiba clasament pt un turneu de 250 puncte!
Nu-mi place Rafa si sunt fan Nole, dar stand stramb si judecând drept, frate, omul asta e Dumnezeu pe zgură! Whatever… Pana una-alta Idemoooo Noleeee!!!
Unii se bucura ca prostii de infrangerea unui mare campion, nu-i nimic, Rafa merge mai departe.
Acum, stii cum e, si campionii pierd cateodata. Ma gandeam cati dintre noi au reusit sa se mentina la un nivel atat de ridicat in ultimii 11 ani – indiferent de domeniu -, ca practic atat a trecut de la primul titlu al lui Rafa…
Ce a reusit el pe zgura e ceva exceptional si unic. Si nu se stie daca anul viitor nu va reusi sa obtina titlul 10…