SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Wimbledon 2015 – Meciurile zilei de miercuri, 1 iulie

Wimbledon 2015 – Meciurile zilei de miercuri, 1 iulie

Begu, Nishikori, Tecău/Rojer, Williams

Lesia Tsurenko (UKR) vs Irina-Camelia Begu (ROU) [29]

Irina Begu va juca în turul doi de la Wimbledon cu ucrainianca Lesia Tsurenko, locul 68 WTA. Este a treia confruntare dintre cele două, precendentele fiind câștigate de Tsurenko (cea mai recentă – la Tashkent, în 2014). Ucrainianca s-a impus atunci, după ce Irina câștigase primul set, cu 3-6 6-1 7-6(3). Irina a învins-o în primul tur al turneului londonez pe australianca Daria Gavrilova, cu 7-6 6-1, Tsurenko a trecut tot în două seturi de americanca Nicole Gibbs, scor 6-3 6-3.  Meciul va fi al doilea de pe terenul 16, și va începe în jurul orei 15.30. Învingătoarea din acest meci va juca în turul trei cu câștigătoarea meciului dintre Maria Sharapova și Richel Hogenkamp.

Jean-Julien Rojer (NED) [4]/Horia Tecau (ROU) [4] vs Martin Klizan (SVK)/Lukas Rosol (CZE)

Perechea româno-olandeză Tecău/Rojer va juca în primul tur de la Wimbledon cu perechea Klizan/Rosol, în al doilea meci de pe terenul 19, în jurul orei 15.00. Tecău și Rojer au participat la turneele de pregătire pe iarbă de la s-Hertogenbosch și Halle, fiind învinși de fiecare dată în semifinale. La s-Hertogenbosch au fost învinși de Ivo Karlovic/Lukasz Kubot, la Halle de Raven Klaasen/Rajeev Ram, ambele perechi câștigând apoi și finala. Pentru Klizan și Rosol este primul turneu jucat împreună, la dublu. În timp ce cehul Rosol a evoluat în proba de dublu a turneelor de la Stuttgart și Halle făcând pereche cu Dominic Thiem, respectiv Sergiy Stakhovsky și pierzând de fiecare dată în primul tur, slovacul Klizan nu a ucat niciun meci de dublu pe iarbă în acest sezon.

CITEȘTE ȘI:  Wimbledon 2015: Horia Tecău s-a calificat în turul secund la dublu după doar trei game-uri

Santiago Giraldo (COL) vs Kei Nishikori (JPN) [5]

Al doilea meci de pe terenul central îi pune față în față pe Kei Nishikori și Santiago Giraldo, locul 60 ATP. Este a opta întâlnire dintre cei doi, prima pe iarbă. Precedenta confruntare a avut loc în sferturile turneului de la Barcelona. Nishikori, care conduce cu 6-1 în meciurile directe, se impunea atunci cu 6-2 6-1. Singura victorie a columbianului asupra lui Nishikori este pe hard, la Indian Wells 2012, meci câștigat de Giraldo cu 7-5 6-2. Japonezul, favorit 5 la ediția din acest a a Wimbledon-ului, încă se resimte după accidentarea la picior de la Halle. În primul tur el l-a învins pe italianul Simone Bolelli după 3 ore și 22 minute de joc, cu 6-3, 6-7 (4-7), 6-2, 3-6, 6-3. Referitor la accidentare, Nishikori declara după meci: „Ar trebui să fie OK. A fost puțin inflamat săptămâna trecută, dar este din ce în ce mai bine. Nu a fost ușor să joc trei ore, dar ar trebui să fiu pregătit pentru următorul meci.” Giraldo l-a învins în runda inaugurală pe brazilianul Joao Souza, cu 6-4, 6-3, 6-2. Învingătorul din acest meci va juca în turul trei cu câștigătorul meciului Denis Kudla (USA) – Alexander Zverev (GER).

Serena Williams (USA) [1] vs Timea Babos (HUN)

Al treilea meci de pe terenul central este cel dintre Serena Wiliams și Timea Babos. Meciul din turul doi de la Wimbledon este prima întâlnire dintre cele două. În turul întâi, Serena a trecut de rusoaica Margarita Gasparyan, jucătoare venită din calificări. Rusoaica de 20 de ani a început bine meciul cu Serena, conducând cu 2-0 și 3-1, dar americanca s-a impus cu 6-4 6-1.  Unguroaica Timea Babos, locul 93 WTA, a trecut în primul tur de jucătoarea cehă Petra Cetkovska, cu 7-6 6-3. După meciul din primul tur, Serena, câștigătoare a ultimelor trei turnee de Grand Slam, declara: „Am avut un an grozav. Am câștigat US Open, Turneul Campioanelor, Australian Open și Roland Garros. Nu aș fi putut visa la 12 luni mai bune. Mereu mă concentrez pe moment. Nu trăiesc în trecut, trăiesc în prezent.” Învingătoarea din acest meci va juca în turul trei cu câștigătoarea meciului dintre Daniela Hantuchova și Heather Watson.

CITEȘTE ȘI:  Daniel Dobre, noul antrenor al Simonei Halep

Oana Baciu – Doartenis.ro

Leave a Reply

Top