Ana Bogdan şi-a respectat statutul de favorită numărul 1 a turneului cu premii în valoare de 25.000 USD “Pro Circuit Mamaia IDU Trophy COMVEX”, care s-a desfăşurat la “Clubul Sportiv Mamaia IDU”.
Ana Bogdan a învins-o în finala de astăzi pe Cristina Dinu cu 6-7(5), 6-2, 6-3, dând dovadă în orice caz de mai multă prospeţime fizică. De altfel, acesta a fost singurul set pierdut de Ana la Mamaia, unde a beneficiat şi de abandonul Alexandrei Cadanţu în sferturile de finală.
Până la urmă decizia de a participa la Mamaia în detrimentul calificărilor de la US Open s-a dovedit a fi una corectă, analiza comparată a punctelor fiind cea pe care v-am prezentat-o deja.
Aceasta a fost prima victorie de turneu a Anei Bogdan în 2015, ea mai jucând două finale, la Glasgow şi la Hechingen, ambele turnee cu premii de 25.000 USD.
După ce i-am lăudat decizia şi o felicităm pentru succes, o aşteptăm pe Ana să facă următorul pas valoric de care suntem convinşi că este capabilă.
De la acest turneu mai reţinem excepţionalul efort de revenire al Cristinei Dinu, a cărei perseverenţă nu vom obosi să o evidenţiem, confirmarea formei bune a Dianei Buzean dar şi calificarea pe tabloul principal a tinerei Karola Patricia Bejenaru (n. 29 iunie 1997).
Desigur, nu putem să o uităm pe Elena Gabriela Ruse, care până la BRD Open de la Bucureşti nu figura în clasamentul WTA. Victoria din calificări i-a adus 10 puncte şi de atunci Elena Ruse a început să crească vertiginos – semifinale la Bucureşti săptămâna trecută, acum tur 2 la Mamaia – şi astfel va ajunge după contabilizările punctelor de la Mamaia (peste 2 săptămâni) la 21 de puncte WTA şi o situare în jurul poziţiei 750 în clasament.
Am văzut-o jucând pe Gabi Ruse la Bucureşti şi, da, are toate atuurile care să-i permită o creştere accelerată. Singura observaţie: ambiţia, altfel de bun augur riscă să degenereze uneori în enervări care-i afectează jocul. Probabil că şi lipsa de experienţa şi presiunea fanilor – este jucătoarea cu cei mai mulţi susţinători când joacă acasă – să ducă la aceste momente emoţionale. Altfel, după ce am văzut-o la minute bune după meciul pierdut cu Diana Buzean, certându-se singură pentru eşec pe aleile bazei din Herăstru, m-am dus cu gândul imediat la voinţa de fier a Simonei Halep. Aşteptăm cu nerăbdare rezultatele ei în tuneele din străinătate
Oricum, îndrăznesc un pronostic: tripleta Georgia Crăciun – Raluca Şerban – Elena Ruse este una de foarte mare viitor pentru tenisul românesc.
Şi dacă am început cu Ana Bogdan să încheiem tot cu ea. Ana a făcut pereche în proba de dublu, la Mamaia, cu mai tânăra ei soră Ioana Bogdan (n. 26 octombrie 1999). Asta da, dragoste pentru sora mai mică!
.
.
bravo
Ana rulezzz!
Felicitari !