SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Masculin > Horia Tecau > ATP Basel: Roger Federer s-a calificat în sferturile de finală

ATP Basel: Roger Federer s-a calificat în sferturile de finală

Roger Federer (Foto Reuters)

Roger Federer s-a calificat în sferturile de finală la Basel, după ce l-a învins în în trei seturi pe  Philipp Kohlschreiber, scor 6:4, 4:6, 6:4. Este a unsprezecea victorie pentru elvețian din tot atâtea întâlniri. Meciul nu a fost însă unul fără emoții pentru Federer. Kohlschreiber a servit foarte bine și a pus presiune prin urcările la fileu, reușind să revină după pierderea primului set.

În primul set Federer a câștigat 12 puncte consecutive, a reușit să facă break și să se distanțeze la 4-2. Elvețianul a păstrat avantajul și a câștigat primul set cu 6-4.

În al doilea set, Kohlschreiber nu i-a mai dat nicio șansă lui Federer pe propriul serviciu, pierzând doar 4 puncte. El a reușit să convertească prima minge de break pe serviciul elvețianului și să egaleze la seturi.

Dar Federer a avut ultimul cuvânt în setul decisiv, reușind break-ul la 5-4 și câștigându-și fără probleme serviciul. Favoritul gazdelor se impunea după 98 de minute și câștiga meciul 1051 din cariera profesionistă.

„A fost foarte greu, mai ales în al doilea și la începutul celui de-al treilea set. Uneori mi-a lipsit energia, am fost puțin obosit. Dar uneori ai nevoie și de astfel de meciuri. Spectatorii m-au ajutat mult azi, m-au susținut și mi-au dat energia de care aveam nevoie. ‘

În sferturi, Federer va juca împotriva belgianului David Goffin, într-o reeditare a finalei de anul trecut.

Rezultatele de joi:

Turul 2:

(1) Roger Federer – Philipp Kohlschreiber 6-4 4-6 6-4
Donald Young – Kevin Anderson 6-2 7-6(6)
(5) Richard Gasquet – Dominic Thiem(AUT) 7-6(1) 6-4
Jack Sock – (6) John Isner 7-6(5) 6-3
(7) Marin Cilic – Teymuraz Gabashvili 6-3 6-1
Ivo Karlovic – (Q) Dusan Lajovic 7-6(4) 7-5


Sferturi de finală:

(2) Jean-Julien Rojer / Horia Tecau – Marc Lopez / Rafael Nadal 7-5 7-6(5)
(3) Jamie Murray / John Peers – Daniel Nestor / Edouard Roger-Vasselin 6-3 6-4
Dominic Inglot / Robert Lindstedt – Juan Sebastian Cabal / Robert Farah 4-6 6-3 10-5


Programul de vineri:

(5) Richard Gasquet – Ivo Karlovic (ora 15.00)
Donald Young – Jack Sock (ora 17.00)
(7) Marin Cilic – (3) Rafael Nadal (ora 19.00)
(1) Roger Federer – (8) David Goffin (ora 21.00)
Alexander Peya / Bruno Soares – (4) Marcin Matkowski / Nenad Zimonjic (ora 23.00)

Leave a Reply

Top