SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Sorana Cîrstea va ieşi luni din Top 200 WTA după 8 ani!

Sorana Cîrstea va ieşi luni din Top 200 WTA după 8 ani!

sorana cirstea

sorana cirstea
Sorana Cîrstea

Considerată în urmă cu câţiva ani drept una dintre viitoarele stele ale tenisului feminin, Sorana Cîrstea trece de o perioadă printr-o eclipsă de formă. Iar de luni va ieşi din Top 200 WTA!

Pentru Sorana Cîrstea (25 de ani), sezonul 2015 a fost unul foarte slab. Ea avut o scădere vertiginoasă a nivelului jocului, care s-a văzut, din păcate, şi în clasamentul mondial. Fără victorie în prima parte a anului – a câştigat primul meci abia în a doua jumătate a lunii mai, în calificări la Roland Garros! – Sorana a fost departe de forma şi rezultatele cu care ne obişnuise.

O accidentare la umăr căpătată la finalul sezonului trecut i-a dat peste cap toată pregătire şi a silit-o să joace foarte puţin, astfel că această eclipsă s-a reflectat în clasament.

Acolo unde, de luni, va ocupa în cel mai bun caz locul 202 în lume! Va fi cea mai slabă clasare a Soranei din ultimii 8 ani, mai precis din primăvara anului 2007, atunci când avea 17 ani şi visa să intre în Top 150 mondial. În acest interval de 8 ani a reuşit să cucerească un titlu WTA, la Taşkent, (2008) să joace alte două finale, în 2013, la Toronto, şi în 2007 la Budapesta, să joace un sfert de finală la Roland Garros şi să ocupe locul 21 – cel mai bun din carieră – în luna august 2013.


Bineînţeles, eu sper ca aceasta să fie doar o fază trecătoare a carierei Soranei, în care eu cred în continuare. Şi mai ştiu şi că uneori e nevoie să cazi pe fundul gropii pentru a începe urcuşul înapoi pe piscuri. Iar pentru Sorana acesta e momentul potrivit să înceapă urcuşul. Mai întâi prin participarea la câteva turnee în acest final de sezon, apoi printr-o pregătire de iarnă care să-i asigure un start de sezon 2016 pe măsura capacităţilor şi talentului său.

8 thoughts on “Sorana Cîrstea va ieşi luni din Top 200 WTA după 8 ani!

Leave a Reply

Top