
Irina Begu a fost eliminată azi în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros. Evident, la conferința de presă, ea era dezamăgită, dar realistă după această înfrângere cu 6-3, 6-4, suferită în fața americancei Shelby Rogers.
Iată răspunsurile date de Irina azi, la conferința de presă de după încheierea partidei, singurul loc în care ziariștii fac interviuri cu ea.
Irina Begu despre emoția dată de apropierea de sferturile de finală: ”Normal că la un moment îți trece prin minte, te gândești: pot să ajung în sferturi, pot să fac un rezultat foarte bun însă am încercat cât mai puțin să mă gândesc la acest lucru”, a recunoscut ea.
Irina Begu despre adversara ei, clasată pe locul 108 în lume: ”Eu niciodată nu mă gândesc pe ce loc e adversara. Dacă a ajuns în turul 4 este o jucătoare bună. A câștigat în primul tur cu Pliskova, după care cu Vesnina, care este de asemenea o jucătoare bună, apoi cu Kvitova. Eu nu mă iau după clasament. Clasamentul acum nu e relevant, din punctul meu de vedere”, a spus Irina.
Irina Begu despre nota pe care și-ar acorda-o după meciul din optimi: ”Sincer mi-e greu să-mi dau o notă. În primul rând că sunt dezamăgită și aș da o notă mult prea mică și nu ar fi corect pentru toată munca pe care am depus-o în ultimele săptămâni și luni. Mă gândesc doar la faptul că acum două-trei luni eram acasă și nu puteam să joc. Acum nu sunt în situația asta. Am jucat extraordinar imediat cum am revenit, am avut turnee foarte bune. Normal că sunt dezamăgită, însă încerc să văd lucrurile pozitiv, mai ales că a trecut o oră și jumătate după meci”
Irina Begu despre partida cu Shelby Rogers și despre ce a greșit în abordarea meciului: ”Faptul că eu am stat mult prea departe de linie, faptul că nu mi-am asumat, că am intrat în teren și nu am fost eu cea care a dictat, e foarte greu să câștigi în turul 4. Cum am spus, ea e o jucătoare care lovește, trebuie să o faci să se miște, să dictezi jocul. Dacă așteptți să vină greșeala adversarei, e foarte greu”
Irina Begu despre amintirile care îi rămân după acest meci: ”E o experiență, încerc să învăț din ea. Mă doare foarte mult că am ratat o șansă ca asta, însă dacă ar fi totul perfect n-am mai avea din ce să învățăm”.