În Terenul Fanilor revine Marcu Czentye, care scrie despre excepționalul turneu făcut de Simona Halep și celelalte jucătoare din România la Madrid.
Prin plasarea calendaristică, turneul de la Madrid devine una dintre cele mai semnificative întreceri din an, atât pe tabloul masculin, cât și pe cel feminin. Particularitatea ediției 2016 a acestei competiții a fost constituită de prezența Simonei Halep în sferturile de finală ca singurul cap de serie rămas în lupta pentru trofeu.
În chiar prima săptămână după sărbătoarea pascală, tenisul feminin românesc a înviat în capitala statului spaniol. Patricia Țig, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Simona Halep și-au arătat laturile pozitive din jocurile lor atât de contrastante, formând un tablou de sferturi pe jumătate autohton. Revenirea Soranei nu poate fi privită decât dintr-o perspectivă admirativă și care cere continuitate, ascensiunea și stăpânirea de sine ale Patriciei trezesc cele mai puternice sentimente în ceea ce privește viitorul pe termen lung, iar reziliența mentală și consistența jocului prestat de Irina indică așteptări majorate și în sezonul de zgură. Toate acestea au fost bonusuri neașteptate, conturate însă de așteptările mari și confirmate pe care susținătorii tenisului românesc le aveau de la Simona.
Încă din primul meci de la Madrid, câștigat în fața japonezei Misaki Doi, Simona Halep a arătat altcumva și altceva. Atitudinea româncei a părut din start ameliorată, iar jocul ei a crescut în intensitate și acuratețe odată cu trecerea timpului competițional. Jucătoarea din Constanța declara după victoria obținută în dauna Petrei Kvitova, în Fed Cup, că sezonul abia atunci începea pentru ea. Din punctul meu de vedere, seria partidelor de la Madrid s-a dovedit a fi adevăratul debut al stagiunii sale.
Cu toate acestea, în sfertul de finală disputat în compania Irinei Begu, Simona Halep nu a arătat doar lucruri îmbucurătoare, iar atitudinea sa a lăsat de dorit, din nou. Setul 2 a fost, probabil, una dintre cele mai nefericite priveliști oferite de româncă în circuitul WTA, cedând deliberat începând cu scorul de 3-0. Cedarea în tenis de o asemenea manieră – de nepermis la acest nivel – poate fi percepută pe bună dreptate ca o lipsă de respect adresată oponentei, prin urmare conflictul mai mult sau mai puțin dăunător iscat la finele partidei nu a fost întâmplător.
Totuși, cazul fericit a făcut ca atitudinea Simonei să fie cu totul transformată în semifinale și finală. Concentrată asupra meciului și interesată de soarta fiecărei mingi, Simona și-a acordat atenția pentru lucrurile care meritau de-a dreptul. Mingile greșite au fost ignorate expeditiv de româncă, iar comportamentul a părut izvorât dintr-o gândire pozitivă, așadar deznodământul nu putea fi un eșec. Simona Halep a greșit infim, terminând meciuri cu mai puțin de 10 greșeli neforțate, a preluat inițiativa perfect, alternând eficient între atac și apărare, deci imprevizibilitatea jocului său a fost sporită considerabil.
Revenită la „versiunea 2014”, Simona a afișat din nou un spirit de luptă admirabil și a găsit colțurile terenului cu încredere. Amestecând hotărârea cu relaxarea, puterea și controlul loviturilor sale nu au fost de neglijat și nici de oprit de către adversarele sale. Samantha Stosur și mai apoi Dominika Cibulkova nu au găsit vreun răspuns durabil, fapt care indică o reală creștere de formă a Simonei.
Sezonul de zgură nu putea începe mai bine pentru tenisul românesc și, în mod specific, Simona Halep, iar pentru a rezuma întreaga săptămână, cu lucrurile rele și bune ale ei, aș spune că adevăratul „cadou de Paște” nu este numai acest trofeu, pe care Simona îl ridică cu bucurie în văzul spectatorilor, ci și parcursul celor patru jucătoare ale țării noastre.
