

Fericire maximă în această dimineaţă, la arenele BNR. Simona Halep, Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru şi Gabriela Ruse au jucat tenis cu cei mici în cadrul Kid’s Day.
Mai jos puteţi vedea câteva imagini de la aceasta joacă a tenismenelor cu cei mici. Fotografiile au fost postate pe pagina de FB a turneului, sau pe Instagramul Gabrielei Ruse.
“E o plăcere să fiu aici, tot timpul când am putut să joc acest turneu am participat, mă bucur să fiu în această zi cu atât de mulţi copii. M-am simţit excelent. Ţin minte când eram şi eu micuţă şi făceam poze cu Hănescu, cu Andrei Pavel… Mă bucur că au fost numeroşi şi sper să fie un turneu frumos. Eu am un prosop de la Andrei Pavel, nu o să uit niciodată, nu reuşeam să iau prosop la Roland Garros şi a fost foarte de treabă, mi-a dat un prosop Andrei, dar demult, când eram eu junioară”, a declarat Monica Niculescu.


